"Aceste cereri trebuie si procesate intr-un program computerizat specific APIA. La acest moment, avem procesate 9.500 cereri. Este un efort deosebit pentru salariatii nostri. Lucram in trei schimburi, cu norma fixa, 35 de cereri procesate pe zi, de fiecare salariat. Aceasta inseamna 600 de cereri pe judet, pe zi. Sint ore suplimentare, platite, dar cel mai important este sa reusim, in termen, sa inregistram si sa procesam toate cererile, pentru toata suprafata eligibila, astfel incit toti fermierii sa aiba asigurat accesul la banii europeni", a precizat Jurubita.
Fermierii braileni, cei mai grabiti sa ceara subventiile europene