În cadrul celei de-a şaptea sesiuni de cereri de proiecte ce s-a desfăşurat în perioada 1 - 29 octombrie 2010, oficiile judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au primit 325 de cereri de finanţare conforme, a căror valoare depăşeşte cu 250 milioane de euro, suma totală alocată pentru această sesiune. Astfel, valoarea totală (finanţare nerambursabilă şi privată) a acestora este de peste 350 milioane euro. Dintre acestea, 206 cereri de finanţare, în valoare de 171 milioane euro, privesc investiţii în sectorul vegetal şi 119 cereri, cumulând 179 milioane euro, vizează sectorul animal.
În ceea ce priveşte situaţia în plan local, potrivit datelor prezentate de oficiul judeţean al agenţiei, au fost înregistrate 20 de cereri de proiect, dintre care 3 au fost declarate neconforme. Dintre cele 17 proiecte eligibile, 7 vizează sectorul animal, cu o valoare totală declarată de 16,98 milioane euro. Celelalte 10 proiecte cu valoare totală de 5,67 milioane euro, s-au axat pe sectorul vegetal. Aşadar, în total, cele 17 proiecte înregistrate de structura locală a APDRP cumulează o valoare declarată în cuantum de 22,65 milioane euro.
Revenind la situaţia la nivel naţional, pentru sesiunea abia încheiată au fost disponibile fonduri nerambursabile în valoare de 100 milioane de euro, dintre care 40 milioane de euro au fost alocaţi pentru sectorul vegetal, iar 60 milioane de euro pentru sectorul animal. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 121 este de 1,6 milioane de euro.
Măsura 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole" se încadrează în Axa I - "Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic" şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane şi a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a standardelor comunitare. Obiectivele operaţionale se referă la promovarea investiţiilor în exploataţiile agricole din sectorul vegetal şi de creştere a animalelor pentru realizarea de construcţii noi şi/ sau modernizarea construcţiilor agricole existente din cadrul acestora şi a utilităţilor aferente, achiziţionarea de maşini şi utilaje noi, înfiinţarea de plantaţii etc.
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 121 sunt fermierii persoane fizice sau juridice, care practică în principal activităţi agricole.