Potrivit poliţiştilor, sâmbătă dimineaţă, un bărbat de 55 de ani, din Tufeşti, a reclamat la sediul Poliţiei Viziru că în ziua de 27 ianuarie, soţia sa a fost agresată de un consătean de 53 de ani. Reclamantul a spus că femeia se afla pe stradă, în apropierea locuinţei sale, când a fost bătută. "Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Brăila pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind transferată la secţia neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.