Fasole cu cârnați, defilarea militarilor și cântece de voie bună, de Ziua Națională la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fasole cu cârnați, defilarea militarilor și cântece de voie bună, de Ziua Națională la Brăila

* duminică, de 1 decembrie, fasolea făcută la cazan va fi servită începând de la ora 9.00, la standurile amenajate în zona Palatului Administrativ * parada militară este programată la 10.30, iar de la 11.00 va începe un spectacole de muzică populară * brăilenii vor fi invitați să se prindă în horă, pe platoul din Piața Independenței * citiți mai jos programul complet al manifestărilor organizate de Primărie

 

 

Anul acesta, de Ziua Națională, brăilenii vor începe distracția cu o porție ”sănătoasă” de fasole cu cârnați. Spre deosebire de edițiile precedente, când tradiționalul meniu de sărbătoare era servit după parada militară și după ceremonia de depunere a coroanelor la monumentul ”Ecaterinei Teodoroiu”, de data aceasta cazanele cu fasole vor fi puse la dispoziția publicului încă de la ora 9.00. Ca de obicei, acestea vor fi amplasate lângă Palatul Administrativ din Piața Independenței. Nu mai puțin de 3.400 de porții vor fi pregătite de Primărie, așa încât să fie suficiente pentru toți cei interesați.

Nelipsitul ceremonial militar va începe de la ora 10.00, iar după trecerea în revistă a trupelor, momentul religios și alocuțiunile oficialilor va urma defilarea blocului de paradă și a Muzicii Militare.

Răstimp, brăilenii vor putea vizita Târgul de Iarnă, a cărui deschidere oficială a avut loc vineri dimineață, în parcarea Primăriei, de pe bulevardul Independenței. În jurul orei 11.00 va începe și programul artistic, pe platoul din fața Palatului Administrativ. Va fi un spectacol de muzică populară, susținut de solistele Maria Ciocan și Zinaida Julea. Bineînțeles, brăilenii vor avea ocazia să se prindă într-o horă mare cât inima care bate în pieptul românilor, de ziua lor națională.

Spre seară, începând de la ora 16.00, va începe parada colindătorilor, pe traseul Bariera Călărașilor - Str. Pietății din Hipodrom - Str. Școlilor - Bdul. Indpendenței - Piața Independenței. Vor participa colindători din mai multe zone ale țării și din Republica Moldova, iar costumațiile tradiționale și dansurile tematice ale acestora îi vor încânta cu siguranță pe cei care vor avea ocazia să îi vadă. O paradă a colindătorilor va avea loc și duminică, de la ora 16.00, pe traseul Calea Călărașilor (de la capătul liniei 4) - Bariera Călărașilor - Piața Independenței. Duminică, de la ora 16.40, se vor aprinde luminile de sărbători în oraș. De asemenea, până pe 8 decembrie se vor ține în fiecare seară spectacole pe scena amplasată în Piața Independenței.

 

Programul complet al manifestărilor organizate de Primărie, așa cum ne-a fost transmis de autoritățile locale, este următorul:

 

Brăilenii sunt așteptați in perioada 29 Noiembrie - 8 Decembrie la cea de-a patra ediție a Târgului de Iarnă.

Evenimentul se desfășoară atât pe platoul din fața Palatului Administrativ (spectacolele de dansuri și cântece) cât și în parcarea alăturată (expoziție cu vânzare obiecte si produse tradiționale).

La târg Participă producători din Republica Moldova, Botoșani, Suceava, Dîmbovița, Bucuresti, Argeș, Ilfov, Galati, Neamț, Bihor, Constanța, Prahova, Iași, Prahova, Maramureș, Buzău, Harghita, Pitești și Brăila

 

Sâmbătă, 30 Noiembrie

Ora 16.00 Parada portului popular, a datinilor și tradițiilor de iarnă, pe traseul: Dispecerat Braicar (Bariera Călărașilor)-Str.Pietății- Școlilor– Bulevardul Independenței - Platou Primărie

Piața Independentei

Ora 17.30- Desfășurare program:

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Mugurelul-Mărgineanca” Dorohoi-Botoșani

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Mugurelul” Sighetu Marmației-Maramureș

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Plai Bucovinean”Dorna Cândrenilor-Suceava

  • Ansamblul “Lozioara” din Străşeni, Republica Moldova

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Plaiurile Sâmbureștilor”- Sâmburești-Olt

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Cătălina”-Iași

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Armonia”Oradea-Bihor

  • Ansamblul  ”Studioul de Majorete IUVENTA ”  din Cahul, Republica Modova

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Romanița”Chișinău

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Ozana”Târgu Neamț-Neamț

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri-”Mugurașul”Brăila

 

Ziua Națională a României - Duminică, 1 Decembrie

Piața Independenței

Ora 09.50 – Întâlnirea oficialităților civile și militare. Participă de asemenea reprezentanți ai clerului, ai serviciilor publice deconcentrate, ai partidelor politice, ai agenților economici, ai mass-mediei, cetățeni.

Ora 10.00– Ceremonialul militar și religios: Semnalul Trompetului, Marșul de întâmpinare, Prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a gărzii de onoare, Intonarea Imnului Național al României. Serviciul religios oficiat de soborul de preoţi.

Ora 10.10 – Rostirea alocuțiunii referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României: Prefectul Județului Brăila - George Adrian Paladi; Prof. Univ. dr. Ionel Cândea - Manager Muzeul Brăilei ”Carol I”;

Ora 10.20- Moment Artistic susținut de Muzica Militară și colaboratori

Ora 10.25 – Deplasarea oficialităților și a celorlalți participanți la locul de primire a a defilării militare. Realizarea dispozitivului de defilare.

Ora 10.30 – Defilarea blocului de paradă si defilarea Muzicii Militare

Ora 10.40 – Depuneri de buchete de flori cu însemnele naţionale (panglică tricolor, aranjament floral în culorile drapelului României) la monumentul eroinei Ecaterina Teodoroiu.

- Primăria Municipiului Brăila

- Consiliul Judeţean Brăila

- Instituţia Prefectului Judeţ Braila

- Garnizoana Brăila (I.J.J, I.P.J, ISU, D.J.I, O.J.T.S, S.P.F )

Ora 11.00 – Spectacol de muzică populară dedicat Zilei Naţionale a României

Evoluează: Maria CIOCAN, ZINAIDA JULEA

Ansamblul “Lozioara” din Străşeni, Republica Moldova

Ansamblul   ”Studioul de Majorete IUVENTA” din Cahul, Republica Modova

 

Ora 9.00 – Fasole cu cârnați – Primăria Municipiului oferă 3400 de porții de fasole cu cârnați

 

Ora 16.00 Parada portului popular, a datinilor și tradițiilor de iarnă, pe traseul: Viziru (IMB)– Calea Călărașilor – Bariera Călărașilor – Piața Independenței

Piața Independentei

Ora 16.40 – Aprinderea Iluminatului de sărbători în municipiul Brăila

Ora 17.30- desfășurare program:

  • Program artistic susținut de Palatul Copiilor Brăila

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Mugurelul-Mărgineanca”Dorohoi-Botoșani

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Armonia”Oradea-Bihor

  • Ansamblul “Lozioara” din Străşeni, Republica Moldova

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Ozana” Târgu Neamț-Neamț

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Romanița”Chișinău

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Plaiurile Sâmbureștilor”- Sâmburești-Olt

  • Ansamblul   ”Studioul de Majorete IUVENTA ”  din Cahul, Republica Modova

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri -”Plai Bucovinean” Dorna Cândrenilor-Suceava

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri -”Mugurelul” Sighetu Marmației-Maramureș

  • Ansamblul de Datini Și Obiceiuri- “Cătălina”-Iași

 

 

 

Luni, 2 Decembrie

Piața Independenței

Ora 17.30-  Program artistic susținut de Filarmonica Lyra George Cavadia Brăila și Școala Populară de Arte Vespasian Lungu

18.10- Program artistic susținut de artiști ai Casei de Cultură a Municipiului Brăila

 

Marți, 3 Decembrie

Piața Independenței

17.30 – Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Constantin Condruz”, Gemenele

18.30- Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Garofița” din Lanurile

 

Miercuri, 4 Decembrie

Piața Independenței

17.30 –Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric din Drogu-Galbenu ”Româncuțele”

18.00- Program artistic susținut de elevii Liceului de Arte ”H. Darclee”

18.30- Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Grâușorul Osmănean” din Unirea

 

Joi, 5 Decembrie

Piața Independenței

Ora 11.30 – Teatrul Maria Filotti Brăila, Aniversarea Zilei Patronului spiritual al Colegiului Național ”N.Bălcescu”

Piata Independentei

17.30 – Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”La lină fântână” din Ciocile

18.00- Program artistic susținut de Grupul ”Steluțe Dunărene”

18.30- Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Romanița” din Romanu

19.00- Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Spicul”din Siliștea

 

Vineri, 6 decembrie

Ziua Patronului Spiritual al Municipiului Brăila “Sf. Ierarh Nicolae”

Ora 08.30 – Slujba Biserica “Sf. Nicolae”

Ora 8.45- Teatrul de PăpușiSpectacol de teatru pentru copii

Ora 10.30 - Vizită la căminul pentru persoane vârstnice ”Lacu Sărat”. Program artistic susținut de artiștii Casei de Cultura a Municipiului Braila

Ora 10.30  - Teatrul de Păpuși, Spectacol de teatru pentru copii

Ora 11.00 - Vizită la căminul pentru persoane vârstnice ”Sf. Petru și Pavel”, Zambilelor - Program artistic susținut de artiștii Casei de Cultura a Municipiului Braila

Biserica Sf. Nicolae

Ora 12.00 – Primăria și Biserica oferă 2500 porții de sarmale

Biserica Sf. Nicolae - În căutarea celor triști și singuri (acțiune filantropică inițiata de Biserica Sf. Nicolae și Primaria Municipiului Braila pentru persoanele aflate în dificultate)

Teatrul ”Maria Filotti”

Ora 15.30 – Festivitate de Premiere ”50 de ani de căsnicie”

Ora 16.00- Lansare carte ”Primarii Brăilei de-a lungul vremurilor”,  autor Ioan Munteanu

Ora 18.00 – Premierea elevilor și a cadrelor didactice cu rezultate deosebite, obținute la olimpiade și concursuri/evaluarea națională și bacalaureat în anul școlar 2018-2019

În deschidere, Spectacol susținut de elevii Liceului de Arte ”H. Darclee

 

Piața Independenței

17.30 – Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Dunărenii”, Chiscani

18.30 - Program artistic susținut de Ansamblul ”Parnassos” al Comunității Elene, Brăila

 

Sâmbătă, 7 decembrie

Piața Independenței

17.30 – Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Românașii” din Roșiori

18.30- Program artistic susținut de Asociația Filo-Elenă” Eleftheria”-Brăila

 

Duminică, 8 decembrie

Piața Independenței

17.30 –Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Spicul” din Siliștea

18.30- Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Mușețeanca” din Însurăței

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro