Farmacistii din Braila il sprijina pe ministrul Sanatatii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Farmacistii din Braila il sprijina pe ministrul Sanatatii

Ieri, Colegiul Farmacistilor din Romania a organizat "Ziua solidaritatii cu ministrul Sanatatii", care in pachetul legislativ propus promoveaza si Legea farmaciei. La fel ca in toata tara, membrii Colegiului Farmacistilor din Braila au purtat, ieri, cite o banderola verde, ca simbol al solidaritatii cu ministrul Nicolaescu si reforma pe care acesta o sustine si in sectorul farmaceutic. "Legea farmaciei este foarte disputata, in primul rind intre farmacistii de profesie si cei care au posibilitati materiale sa deschida farmacii, dar care nu sint farmacisti", ne-a declarat farmacist Ion Bobaru de la farmacia "Faltis". "Nenorocirea este ca in bransa s-au strecurat si neprofesionisti, care, pentru infiintarea farmaciilor, au apelat la ajutorul farmacistilor. Comportamentul unor astfel de patroni fata de farmacisti si mai ales fata de pacienti este dictat de interesul material" a subliniat si presedintele Colegiului Farmacistilor Braila, farmacist Profira Constantinoiu. Potrivit sursei citate, in ceea ce priveste existenta lanturilor de farmacii, apare politica de monopol atit in relatiile cu Casele Judetene de Asigurari de Sanatate, cit si in ceea ce priveste stabilirea preturilor medicamentelor. Profira Constantinoiu a subliniat faptul ca exista patroni care detin atit depozite de medicamente, cit si farmacii si, astfel, au puterea sa impuna anumite preturi pentru unele medicamente.
"Ministrul a inteles ca o farmacie nu este un SRL comercial. In farmacie, omul primeste servicii (sfaturi, indicatii, etc...) gratuite. El plateste numai reteta. Ce patron - care nu este farmacist - accepta ca farmacistul sa aloce mai mult timp pentru consiliere (sa dea indicatii legate de tratament), in conditiile in care este interesat sa aiba profit cit mai mare? Deci, farmacistul este obligat sa serveasca un numar cit mai mare de pacienti intr-o perioada de timp cit mai scurta. Nu este rau ca vrea sa obtina profit, dar sa-l obtina din alte surse. Preturile maximale la medicamente sint impuse de stat, prin Ministerul Sanatatii. Ce se intimpla cu farmaciile care au patroni neprofesionisti? In aceste unitati, pe linga medicamente si alte produse farmaceutice, se gasesc detergenti, papuci sau alte produse, care nu au nici o legatura cu farmacia. Asta, pentru ca farmacistii sint obligati sa atinga un anumit plafon lunar de vinzari" a mai declarat presedintele Colegiului Medicilor.
Sursa citata a tinut, de asemenea, sa-si exprime satisfactia personala precum si a colegilor pe care ii reprezinta ca, in sfirsit, exista un ministru care gindeste ca un farmacist.
"In calitate de farmacist, pot afirma ca o serie de prevederi din proiect sint corecte, iar pentru multe dintre ele Colegiul National a militat de-a lungul anilor. Si aici ma refer, in special, la prevederea conform careia farmacia sa fie a farmacistului, lucru subliniat de altfel si de ministrul Sanatatii. Dar, avind in vedere viitorul farmaciei, trebuie sa ne gindim si la cei care vor termina o facultate de profil si vor dori sa aiba si ei acces la farmacie. Parerea mea este ca nu e normal ca un farmacist sa aiba sapte farmacii, iar altii nici una. Etic este ca un farmacist sa detina o farmacie. Numai asa li se poate asigura un viitor corect celor care vor termina o facultate de farmacie", a declarat prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, referitor la proiectul Legii farmaciei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro