• bărbatul de 57 de ani, găsit fără viață, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o locuință improvizată de la marginea cartierului Chercea, a murit din cauza unor unor probleme cardiovasculare, potrivit medicilor legiști • frigul a agravat starea de sănătate precară a bărbatului și poate că tragedia ar fi putut fi evitată dacă acesta ar fi ales să meargă la Adăpostul de Noapte al Primăriei • apropiații spun însă că el ar fi ales să locuiască în acel adăpost improvizat, refuzând ajutorul prietenilor și aL familiei • în zilele următoare se anunță un nou episod de ger, iar Adăpostul de Noapte va fi singurul refugiu pentru zeci de oameni ai străzii din Brăila
Bărbatul găsit fără viață sâmbătă, 10 ianuarie, pe un teren intravilan de pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea din municipiul Brăila, a fost identificat de autorități. Este vorba despre Valentin V. T., un brăilean care împlinise recent 57 de ani, la data de 1 ianuarie. Alarma a fost dată în jurul orei 11:24, când un tânăr de 28 de ani a sesizat Poliția Municipiului Brăila cu privire la faptul că, în apropierea unei locuințe improvizate, s-ar afla o persoană decedată. La fața locului, polițiștii au confirmat cele sesizate, descoperind trupul neînsuflețit al unui bărbat, fără urme vizibile de violență. Cadavrul a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila, iar în urma necropsiei s-a stabilit că decesul a survenit din cauze naturale, pe fondul unor afecțiuni medicale, în special cardiovasculare. De la Serviciul de Medicină Legală Brăila ni s-a transmis că, în urma efectuării necropsiei, s-a stabilit că bărbatul găsit decedat prezenta afecțiuni medicale și decesul a survenit în urma problemelor cardiovasculare. Reprezentanții SML au mai precizat că bărbatul nu prezenta leziuni traumatice, fiind exclusă o moarte violentă.
Unul dintre apropiații lui Valentin V. T., cu care am stat de vorbă, ne-a povestit că acesta ar fi lucrat aproximativ 20 de ani ca militar, însă nu beneficia de pensie. Deși avea prieteni și familie care încercau să-l ajute, inclusiv copiii săi, care l-ar fi sprijinit financiar și chiar i-ar fi închiriat un apartament, bărbatul ar fi ales, în mod voluntar, să trăiască într-o locuință improvizată. ”M-am oferit și eu să-l ajut, dar a refuzat. Așa a ales el să trăiască”, ne-a spus prietenul acestuia. Ultima întâlnire dintre cei doi ar fi avut loc cu aproximativ două zile înainte de tragedie, când Valentin T. se deplasa cu dificultate. ”L-am văzut că mergea greu. Atunci i-am cumpărat ceva de mâncare de la magazin. A fost ultima dată când l-am văzut”, a mai relatat bărbatul.
Deși polițiștii au deschis inițial un dosar penal pentru ucidere din culpă, procedură standard în astfel de situații, ancheta continuă fără suspiciuni de natură penală, în condițiile în care medicii legiști au stabilit clar cauza medicală a decesului.
În contextul temperaturilor extrem de scăzute din această perioadă, gerul persistent ar fi putut contribui la agravarea stării de sănătate a bărbatului, mai ales în condițiile în care acesta locuia într-un adăpost improvizat, fără protecție adecvată împotriva frigului.
Tragedia în care și-a pierdut viața Valentin V. T. are loc în plină perioadă de ger și readuce în atenția publică problematica persoanelor fără adăpost din municipiul Brăila. Iar adăposturile de noapte, reprezintă, în sezonul rece, o soluție vitală pentru oamenii care trăiesc la limita supraviețuirii. Expunerea prelungită la frig, în lipsa unui spațiu încălzit și sigur, poate agrava afecțiuni medicale preexistente și poate transforma o situație deja vulnerabilă într-una cu final tragic.
Adăpostul de Noapte al Primăriei, salvare pentru oamenii străzii în nopțile geroase
Temperaturile scăzute din ultimele zile, dar și prognozele care anunță că, după o ușoară încălzire a vremii, gerul va reveni și pe parcursul săptămânii viitoare, readuc în prim-plan o realitate dură pentru zeci de persoane din municipiul Brăila: lupta zilnică pentru supraviețuire pe timp de iarnă. În acest context, Serviciul social ”Adăpost de Noapte”, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Brăila, rămâne una dintre cele mai importante plase de siguranță pentru persoanele fără adăpost. Situat pe Calea Galați nr. 346, corp C, adăpostul are o capacitate de 150 de locuri și funcționează zilnic în intervalul 19:00 – 07:00, cu posibilitatea extinderii cazării și pe timpul zilei atunci când sunt înregistrate temperaturi negative sau avertizări meteorologice de fenomene extreme. În prezent, aproximativ 60 de persoane fără adăpost sunt cazate aici, beneficiind de un mediu sigur, căldură, igienă personală și asistență medicală primară.
Accesul în adăpost este strict reglementat, pentru siguranța tuturor beneficiarilor. Nu sunt primite persoane aflate în stare de ebrietate, sub influența substanțelor psihotrope sau care dețin obiecte periculoase, precum arme albe sau alcool, măsură justificată de riscul comportamentelor recalcitrante sau violente.
De sărbătorile de iarnă, beneficiarii adăpostului au avut parte și de un moment de normalitate și demnitate, prin asigurarea, din donații, a unui meniu festiv, un gest care a adus un strop de căldură sufletească într-o perioadă dificilă.
Adăpostul se adresează persoanelor adulte fără adăpost, cu domiciliul sau reședința pe raza municipiului Brăila, în special celor dependente de viața pe stradă, afectate fizic sau psihic, cu șanse minime de reintegrare socială, dar care nu au afectată independența fizică.
Nouă persoane fără adăpost găsite pe stradă de Poliția Locală
Un rol esențial în identificarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile îl are Poliția Locală Brăila, care asigură permanență 24/7. Reprezentanții Poliției Locale Brăila au transmis că astfel de acțiuni de identificare a persoanelor fără adăpost sunt desfășurate zilnic, în special în perioadele cu temperaturi scăzute. În intervalul 1 decembrie 2025 – 12 ianuarie 2026, polițiștii locali au identificat nouă persoane fără adăpost pe raza municipiului. Dintre acestea, două persoane au fost preluate de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) pentru efectuarea de investigații medicale, iar celelalte au refuzat transportul către Adăpostul de Noapte, administrat de Direcția de Asistență Socială Brăila. Pe lângă sprijinul acordat persoanelor fără adăpost, autoritățile locale vin și în sprijinul familiilor și persoanelor singure cu posibilități materiale reduse. Prin HCLM nr. 745/19.12.2024, Consiliul Local Municipal Brăila a aprobat acordarea unei cantități de 3 tone de material lemnos pentru încălzirea locuinței, destinată persoanelor aflate în situații care pot genera marginalizarea socială.
Ajutorul este acordat celor care au domiciliul în Brăila, folosesc lemnul ca sursă de încălzire, nu au solicitat ajutor de încălzire de la bugetul de stat, au un venit net pe membru de familie de până la 2.574 lei și nu dețin bunuri care să ducă la excluderea de la acordarea venitului minim de incluziune. Debitarea și transportul lemnelor sunt asigurate gratuit, materialul fiind livrat direct la domiciliul beneficiarilor.
Directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Brăila, Nicoleta Mihaela Oancea, subliniază rolul esențial al adăpostului, mai ales în nopțile geroase: ”Adăpostul de Noapte nu este doar un spațiu de cazare temporară, ci un loc de protecție reală pentru persoanele aflate în cele mai vulnerabile situații. În nopțile geroase, strada poate deveni fatală, iar prioritatea noastră este să prevenim astfel de tragedii. De aceea, în perioadele cu temperaturi negative sau avertizări meteo severe, asigurăm cazarea și pe timpul zilei, astfel încât beneficiarii să fie în siguranță, la căldură.”
Aceasta a subliniat și faptul că serviciile oferite depășesc simpla găzduire: ”Oferim asistență medicală primară, condiții de igienă și un cadru controlat, în care fiecare persoană este tratată cu respect și demnitate. Regulile de acces sunt necesare pentru siguranța tuturor, atât a beneficiarilor, cât și a personalului, iar colaborarea cu Poliția Locală Brăila este esențială pentru intervenții rapide și eficiente.”
În același timp, directorul Direcției de Asistență Socială Brăila, Nicoleta Mihaela Oancea, a evidențiat importanța sprijinului comunitar: ”Până în acest moment, am reușit să asigurăm material lemnos pentru 60 de persoane vulnerabile. Lemnele provin din defrișările realizate pe raza municipiului Brăila, sunt debitate astfel încât să fie ușor de manipulat, iar cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila sunt transportate gratuit până la domiciliul beneficiarilor și descărcate în fața porții. Cererile au fost depuse începând cu luna octombrie și o pot face până în martie, iar în perioada următoare estimăm că vom sprijini încă aproximativ 40 de persoane”.