"Da, Tata a plecat. Stălpul familiei a plecat. La fel ca în timpul celor 27 de ani dureroşi de arest", a declarat generalul Temba Matanzima, purtător de cuvânt al familiei Mandela.
"Însă în inimile şi în sufletele noastre, el va fi mereu cu noi", a adăugat el. "Da, ultimele două zile nu au fost deloc uşoare iar următoarele zile vor fi la fel. Însă cu susţinerea pe care o primim de ici şi colo, ... totul va fi bine pentru familie".
Acesta a încheiat folosind o metaforă: "Pentru familia noastră, prezenţa sa era ca cea a unui baobab care aruncă o umbră reconfortantă ce ne aducea siguranţă şi protecţie".
Fostul preşedinte a murit joi seară la vărsta de 95 de ani. Nici Winnie Madikizela-Mandela, în vărstă de 75 de ani, cea de-a doua soţie a lui Nelson Mandela de care acesta a divorţat în 1996, nici Graca Machel, în vârstă de 68 de ani, cu care acesta s-a recăsătorit în 1998, la vârsta de 80 de ani, nu au apărut şi nu s-au exprimat public de la moartea acestuia.
"Am pierdut un mare om (...) un cap de familie atent care avea timp pentru toţi şi din această cauză va fi foarte regretat. Un mare fiu al ţinutului Thembu care a avut timp pentru regi şi regine, pentru săraci şi bogaţi, pentru cei mici şi cei mari (...)", a subliniat purtătorul de cuvânt.
"Madiba este acum alături de mari prieteni, precum Or Tambo (1917-1993), Walter Sisulu (1912-2003) şi mulţi alţii", a adăugat el menţionându-i pe camarazii eroului în lupta anti-apartheid. În trecere, el i-a mulţumit actualului preşedinte Jacob Zuma pentru susţinerea sa în timpul lunilor care au precedat decesul.