Fără permis și beat la volan a dărâmat cu BMW-ul un stâlp de electricitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Fără permis și beat la volan a dărâmat cu BMW-ul un stâlp de electricitate

* un şofer de 19 ani, din Mircea Vodă, care nu avea permis şi consumase alcool, a ajuns la Şuţeşti, s-a înfipt în stâlp, apoi a plecat liniştit de la faţa locului * poliţiştii l-au depistat după câteva ore

 

Tupeu de şofer de BMW. Ieri dimineaţă, la ora 7.40, poliţiştii au fost anunţaţi că pe o stradă din comuna Şuţeşti se află un autoturism avariat şi un stâlp de electricitate căzut la pământ. Lucrători ai Secţiei de Poliţie Rurală Ianca au stabilit că accidentul s-a produs în acea dimineaţă, la ora 5.00. Un tânăr de 19 ani, din comuna Mircea Vodă, conducea autoturismul personal, marca BMW, pe o stradă din Şuţeşti. El a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara carosabilului, unde a intrat într-un stâlp de electricitate pe care l-a doborât. Şoferul a lăsat maşina şi a plecat din zona respectivă, fiind depistat de poliţişti la ora 8.45. Chiar dacă au trecut patru ore de la eveniment, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi a reieşit că avea 0,24 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost dus la spitalul din Ianca pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

Verificările au scos la iveală faptul că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. I s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi distrugere.

Nu este pentru prima dată când şoferul teribilist este prins circulând ilegal pe șoselele județului, conform unor surse, acum două săptămâni el fiind de asemenea prins în flagrant de polițiști, conducând autoturismul beat și fără permis.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro