Un bărbat din judeţul Brăila a fost depistat luni de poliţişti, după ce a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră. Fapta a intrat în atenţia poliţiştilor în urma unei sesizări legate de o posibilă răpire. Mai exact, agenţii din cadrul Postului de Poliţie Comunală Roşiori au fost anunţaţi despre faptul că o minoră din judeţul Ialomiţa a fost răpită de mai multe persoane din satul Florica, comuna Roşiori, judeţul Brăila. Aceştia au efectuat cercetări şi au descoperit că lucrurile nu stau întocmai cu sesizarea primită. "În seara zilei de 31 iulie, în jurul orei 22.30, un tânăr de 24 de ani, din satul Florica, s-a deplasat împreună cu un prieten, cu autoturismul acestuia, până în satul Cegani, comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa, la domiciliul minorei în vârstă de 14 ani şi s-au întors împreună cu aceasta, cu acordul ei, în localitatea de domiciliu a tânărului", ne-a declarat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii au stabilit că tânărul a întreţinut relaţii sexuale cu fata şi că cei doi aveau intenţia să se căsătorească. În urma acestui episod minora a fost consiliată de asistenţi sociali din cadrul Primăriei comunei Roşiori şi reîncredinţată bunicii materne. Fata urmează să fie prezentată medicului legist pentru a fi examinată. În ceea ce-l priveşte pe tânăr, acesta s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.