Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a decis trimiterea unui emisar special care să participe la negocierile între opoziţia şi regimul din Ucraina.
"Preşedintele Viktor Ianukovici i-a propus şefului statului rus trimiterea unui reprezentant la Kiev pentru a participa în calitatea de mediator la negocierile cu opoziţia", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Emisarul va fi Vladimir Lukin, consilierul prezidenţial rus pentru Drepturile omului.