Reprezentanţi ai celor două Corei au început miercuri dimineaţa, în localitatea de frontieră Panmunjom, prima reuniune la nivel înalt din ultimii ani, în speranţa unui început de cooperare înainte de reluarea reuniunilor familiilor separate de război în urmă cu 60 de ani.
Temele abordate în cadrul acestei întâlniri nu au fost precizate, însă ele se referă la "subiecte importante", precum reluarea programului reuniunilor familiilor despărţite de Războiul Coreei (1950-1953), a anunţat marţi Ministerul sud-coreean al Unificării.
Delegaţia Coreei de Sud este condusă de către oficialul de cel mai înalt rang din cadrul Consiliului Securităţii Naţionale, Kim Kyou-Hyun. El a declarat că scopul Seulului este de a se asigura că reuniunile familiilor vor avea loc conform programului.
Reuniuni ale unor familii, prevăzute să aibă loc în septembrie, au fost anulate în ultimul moment de către Phenian.
La rândul ei, Coreea de Nord intenţionează să ceară din nou anularea manevrelor militare comune, desfăşurate anual de către Statele Unite şi Coreea de Sud şi care anul acesta urmează să înceapă la 24 februarie.
Kim Kyou-hyun a declarat că începe aceste discuţii "cu spiritul deschis, pentru a analiza şansele de a începe un nou capitol despre Peninsula Coreeană".
El nu a precizat dacă programul nuclear nord-coreean va fi discutat în cadrul acestei întâlniri, care a începul la ora locală 10.00 (03.00, ora României).
Aceasta este prima întâlnire la un nivel atât de înalt între reprezentanţii ambelor Corei, începând din 2007.
Potrivit Seulului, întâlnirea de la Panmunjom a fost propusă de către Phenian, a cărui delegaţie este condusă de Wong Ton-yong, vicepreşedintele organizaţiei care se ocupă de relaţiile între cele două Corei.