EXTERNE: Moldova aşteaptă decizia UE de ridicare a vizei şi vrea să semneze Acordul de asociere până în vară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Moldova aşteaptă decizia UE de ridicare a vizei şi vrea să semneze Acordul de asociere până în vară

Republica Moldova aşteaptă decizia Uniunii Europene de ridicare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni şi speră să semneze Acordul de asociere la UE până la sfârşitul lunii august, a declarat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, în discuţia cu premierul Victor Ponta.

"Intenţia noastră este să ratificăm în cadrul actualului Parlament acest acord", a spus Corman.

El a mulţumit pentru sprijinul constant pe care România îl acordă Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

Premierul Victor Ponta se află, vineri, în Republica Moldova, la Chişinău, pentru o vizită oficială în care se întâlneşte cu preşedintele, cu prim-ministrul şi cu preşedintele Parlamentului moldovean, urmând să participe şi la deschiderea Forumului Moldo-Român privind educaţia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro