Mii de ucraineni au profitat sâmbătă de prăbuşirea regimului preşedintelui Viktor Ianukovici pentru a vizita, într-o atmosferă de sărbătoare, luxoasa reşedinţă oficială de la periferia Kievului, a constatat un jurnalist AFP.
Cu familia sau în grupuri mici, mii de persoane au străbătut parcul imens, infrastructurile sportive şi aleile dintre clădirile luxoase ale reşedinţei Mejighiria, exprimându-şi uimirea. Traficul rutier către reşedinţă era încetinit de ambuteiaje provocate de afluxul de curioşi.
Protecţia reşedinţei, abandonată de către forţele de ordine, era asigurată de către voluntari din cadrul serviciului de ordine al mişcării de protest, care ocupă de trei luni centrul Kievului, înarmaţi cu bâte şi purtând veste antiglonţ.
Serviciul de ordine al opozanţilor interzicea vizitatorilor accesul în interiorul clădirilor, permiţându-le să privească, pe geam, în camere decorate cu marmură şi aur, în sala de recepţie în formă de galion sau colecţia de fazani.
Ei controlau intrările în incintă şi au instalat mici standuri la care ofereau de băut şi mâncat. Atmosfera era destinsă şi nu s-a constatat niciun furt, potrivit unui fotograf AFP.
Numeroşi vizitatori relevau contrastul dintre fastul reşedinţei şi mijloacele modeste alocate de către statul ucrainean, de exemplu, pentru şcoli şi spitale.
Mejighiria a devenit un simbol al corupţiei regimului, în urma unor multiple anchete, prezentate în ultimii ani în presă, cu privire la "privatizarea ilegală" a reşedinţei.
Ucraineni obişnuiţi, la reşedinţa prezidenţială de lângă Kiev să vadă cum trăia Ianukovici
Numeroşi ucraineni au început să sosească sâmbătă la reşedinţa prezidenţială Mejighiria, în districtul Vîşgorod din regiunea Kiev, lângă capitală, să vadă condiţiile în care locuia preşedintele Viktor Ianukovici, relatează agenţia Intefax-Ukraine în pagina electronică.
Potrivit agenţiei ucrainene, tot mai mulţi oameni obişnuţi sosesc la această reşedinţă cu maşini.
Paznici şi unităţi de "autoapărare" păzesc proprietatea, pentru ca oamenii să nu distrugă ceva.
Doar presa a primit, pentru o scurtă perioadă de timp, acces în incinta reşedinţei.
Ucrainenilor nu le-a fost permis accesul, însă li s-a promis că vor putea să vadă în ce condiţii locuia Ianukovici mai târziu, potrivit agenţiei.