EXTERNE: Iranul susţine că reţinerea navei Maersk Tigris respectă normele maritime | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Iranul susţine că reţinerea navei Maersk Tigris respectă normele maritime

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului iranian de Externe, Marzieh Afkham, a calificat drept legală decizia Teheranului de a reţine în Golful Persic o navă cargo la bordul căreia se află şi patru marinari români, afirmând că reţinerea s-a făcut în baza unei decizii judecătoreşti, relatează Press TV.

"Măsura este în conformitate cu legile şi reglementările Republicii Islamice Iran şi cu normele şi protocoalele internaţionale", a declarat Afkham miercuri.

Ea şi-a exprimat speranţa că nava va putea fi eliberată curând după "rezolvarea problemei datoriei sale restante", adăugând că aceasta este ancorată în portul Bahonar din apropiere de Bandar Abbas, în sudul Iranului.

Afkham a subliniat că toţi cei 24 de membri ai echipajului de diverse naţionalităţi sunt sănătoşi şi pot beneficia de servicii consulare "fără restricţii".

Ministerul român de Externe a precizat miercuri că, până în prezent, în urma contactării agenţiilor de crewing, s-a stabilit că la bordul navei Maersk Tigris se află patru marinari români.

"Până în prezent, în urma contactării agenţiilor de crewing, s-a stabilit că la bordul navei se află patru marinari români. Armatorul navei a confirmat faptul că întreg echipajul, inclusiv cetăţenii români, sunt în siguranţă şi urmează să continue cursa, cel mai probabil, cu aceeaşi navă, după soluţionarea situaţiei", a anunţat ministerul român.

Anterior în cursul zilei de miercuri, un purtător de cuvânt al Organizaţiei iraniene pentru porturi şi transport maritim a declarat că reţinerea navei Maersk Tigris, marţi, se bazează pe o decizie judecătorească emisă la 16 martie 2015, după ce un reclamant a dat în judecată Maersk Line, compania daneză care operează nava, din cauza unor datorii restante.

Maersk a declarat într-un comentariu difuzat presei, miercuri, că lucrează cu partenerii săi pentru rezolvarea situaţiei.

Nava Maersk Tigris, care a fost reţinută în Strâmtoarea Hormuz din Golful Persic, traversa apele iraniene navigând sub pavionului Insulelor Marshal, o ţară din Oceanul Pacific aflată sub protecţia militară a Statelor Unite.

Potrivit IRNA, căpitanul navei este bulgar, iar secundul este rus. Ceilalţi membri ai echipajului sunt 13 din Myanmar, patru români, un ucrainean, un britanic, doi marinari din Sri Lanka şi unul din Polonia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro