EXTERNE: Bulgaria lucrează la proiectul unui tren de mare viteză Bucureşti-Varna, pe litoralul Mării Negre | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: Bulgaria lucrează la proiectul unui tren de mare viteză Bucureşti-Varna, pe litoralul Mării Negre

Compania de infrastructură feroviară din Bulgaria lucrează la un proiect pentru o linie de cale ferată de mare viteză între oraşele Varna, pe litoralul Mării Negre, şi Bucureşti, costul pentru Varna-Ruse fiind estimat la 898 milioane leva (459 milioane euro), scrie presa locală, citată de Novinite.

Compania va lansa în a doua jumătate a anului licitaţia pentru modernizarea căii ferate Ruse-Varna, scrie cotidianul Trud.

Planul pentru calea ferată Varna-Ruse face parte dintr-o idee mai amplă pentru o cale ferată Bucureşti-Giurgiu-Ruse-Varna. Pe această ruta Varna-Ruse circulă în medie în prezent doar 780 de călători pe zi, iar modernizarea liniei pentru o viteză de până la 160 de kilometri pe oră nu ar fi rentabilă în aceste condiţii.

În acelaşi timp, podul dintre Giurgiu şi Ruse este traversat zilnic de circa 3.000 de maşini, 2.000 de camioane şi 100 de autobuze. Planul autorităţilor prevede ca cel puţin o parte a traficului în direcţia Varna să fie atras de o cale ferată cu viteză mare.

Dacă proiectul trenului de mare viteză este implementat ar permite efectuarea unei călătorii între Varna şi Bucureşti în 3 ore.

Varna este port la Marea Neagră, iar în apropierea oraşului se află mai multe staţiuni turistice importante, printre care Nisipurile de Aur şi Albena.

Peste un milion de români îşi petrec vacanţele anual în Bulgaria, România fiind principala sursă de turişti pentru ţara vecină.

Pe ruta Bucureşti - Constanţa, durata unei călătorii cu trenul este de 2 ore şi 50 de minute.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro