Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, au examinat situaţia livrărilor de gaz rusesc Uniunii Europene şi au convenit asupra continuării consultărilor trilaterale cu Ucraina, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, citat de RIA Novosti, în pagina electronică. "Putin şi Merkel au avut un schimb de opinii cu privire la livrările de gaz rusesc către statele membre UE. Ei au convenit să continue consultările în format trilateral", arată comunicatul.
Problema livrărilor de gaz rusesc către statele UE în iarna ce urmează a generat îngrijorări din cauza confictului din Ucraina, principala ţară de tranzit, şi a datoriei la gaze pe care Kievul o are faţă de Moscova. În trecut, conflictele pe tema gazelor dintre Ucraina şi Rusia au condus în mai multe rânduri la suspendarea aprovizionării cu gaz pe timpul iernii.
Pe de altă parte, statele est-europene au început să îşi suplimenteze stocurile de gaze naturale, pe fondul temerilor privind o eventuală întrerupere a livrărilor din Rusia pe timpul iernii, România fiind una din puţinele state din regiune care îşi poate asigura majoritatea necesarului de gaze din producţia internă, relatează Mediafax.
Deşi gradul de dependenţă al ţărilor est-europene de importurile de gaze din Rusia variază de la stat la stat, per total, regiunea se bazează mai mult pe livrările Gazprom decât economiile din vestul Europei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.