Organizatorii spun că cel mai mare protest va începe la 11.00 GMT(14.00, ora României) la Moscova.
Proteste mai mici au avut loc în Vladivostok şi Habarovsk, precum şi în centrul Siberiei, în Baranaul, Tomsk, Chita, Irkuţk şi Novosibirsk.
În micile oraşe s-au strâns câteva sute de manifestanţi, care au sfidat temperaturile de minus 30 de grade Celsius. Prezenţa poliţiei a fost moderată şi nu s-au înregistrat incidente.
Organizatorii spun că numai la Moscova sunt aşteptate 50.000 de persoane.
Protestatarii vor reluarea alegerilor câştigate de partidul lui Vladimir Putin.
Dmitri Medvedev a anunţat reforme politice săptămâna aceasta, dar manifestanţii spun că acest lucru nu este suficient.
Circa 47.000 de persoane au spus deja pe Facebook că vor participa, iar alte 10.000 spun că este posibil să participe.
Printre participanţi ar urma să fie bloggerul anti-Kremlin Aleksei Navalni, eliberat din închisoare zilele trecute.
Acestea ar putea fi cele mai mari manifestaţii antiguvernamentale din Rusia de la căderea URSS, în 1991.