EXTERN. Număr mare de cazuri de cancer tiroidian la copii, în zona centralei japoneze distruse în martie 2011 de tsunami | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EXTERN. Număr mare de cazuri de cancer tiroidian la copii, în zona centralei japoneze distruse în martie 2011 de tsunami

Un studiu asupra impactului radiaţiilor catastrofei de la Fukushima a relevat că 103 copii şi adolescenţi din regiune, în vârstă de până la 18 ani la momentul accidentului, au dezvoltat un cancer al tiroidei, confirmat chirurgical sau în curs de confirmare. Însă legătura cu dezastrul atomic nu a fost stabilită, precizează Mediafax.
Teste au fost efectuate asupra unui număr de 300.000 de tineri din provincia Fukushima (nord-est) de către un comitet care urmăreşte starea sănătăţii locuitorilor. Numărul cancerelor confirmate în urma unei intervenţii chirurgcale a ajuns la 57. Celelalte 47 de cazuri nu sunt încă sigure sută la sută, dar probabilitatea este foarte mare.
Proporţia copiilor din provincia Fukushima atinşi este, deci, de ordinul a 30 la 100.000, însă nu există o bază de referinţă pentru această regiune, ceea ce împiedică să se deducă dacă există o creştere cauzată de accidentul atomic din martie 2011.
Specialişti mandataţi de către autorităţile de la nivelul prefecturii tind să creadă că aceste cancere nu sunt legate în mod direct de dezastru. Această opinie se bazează, între altele, pe date comparative, şi anume în cazul catastrofei de la Cernobîl, în 1986, în Ucraina.
Cu toate acestea, părinţii copiilor respectivi nu pot să nu se gândească la faptul că expunerea la raze (şi mai ales la izotopi de iod 131) în primele zile de după sinistru este cauza.

Cum afectează iodul radioactiv glanda tiroidă

Tiroida este un "burete" de iod (materia primă pentru producerea hormonilor tiroidieni), în special la copiii aflaţi în creştere, explică Mediafax. Această glandă este, deci, deosebit de vulnerabilă la emisiile de ioni de iod 131 radioactivi, în cazul unui accident nuclear. De aceea, se recomandă administrarea de iod stabil, pentru saturarea tiroidei în prealabil. Însă, în cazul Fukushima, această măsură nu a fost implementată.
Autorităţile japoneze au decis de curând să distribuie iod stabil locuitorilor aflaţi în apropierea reactoarelor, care ar putea să fie repornite într-un viitor apropiat, începând cu reactoarele Sendai 1 şi 2, în sud-vest. Pentru moment, parcul japonez de 48 de unităţi este oprit - fără a număra cele şase reactoare de la Fukushima Daiichi, devastate şi care urmează să fie dezmembrate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro