Grupul "Steluţe Dunărene" va reprezenta Brăila la cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare "Mamaia Copiilor", care se va desfăşura în perioada 12-17 iulie. Grupul manageriat de Liliana Toader a reuşit să se califice la secţiunea grupuri mari, fiind unul dintre cei 7 finalişti selecţionaţi de juriu în etapa de la Bucureşti. Cei 15 talentaţi copii brăileni vor interpreta în primă audiţie pe scena de la Mamaia piesa "Extemporal la Festival", text de Marian Stere, compozitor Gabriela Sauciuc Cicone, scrisă special pentru Grupul "Steluţe Dunărene". "Sunt convinsă că şi de această dată copiii brăileni vor face o figură frumoasă pe scena Festivalului de la Mamaia, deoarece îi simt într-o formă foarte bună. În calitate de profesor, sunt la a şasea participare cu membrii grupului Steluţe Dunărene la Mamaia Copiilor, anul trecut la secţiunea grupuri mici, iar la ediţiile precedente, la secţiunea solişti, unde am reuşit să obţinem rezultate foarte bune", ne-a declarat Liliana Toader. Printre tinerii artişti care vor reprezenta Brăila la Festivalul de la Mamaia se numără şi doi copii protejaţi la un asistent maternal profesionist, respectiv în apartament de tip familial. "Este vorba despre Ştefan Hristu şi Antonio Bratu, doi solişti care s-au impus în faţa spectatorilor şi a juriului, ca şi ceilalţi de altfel şi s-au pliat cerinţelor pe care le presupune un astfel de concurs", a spus Liliana Toader. Membrii Grupului brăilean "Steluţe Dunărene", care s-au pregătit zilnic într-un spaţiu pus la dispoziţie de Direcţia pentru Protecţia Copilului, vor urca pe scenă în a doua seară de concurs, festivalul fiind transmis în direct de TVR 2.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.