Expoziţia «Lumină din lumină» s-a deschis publicului brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Expoziţia «Lumină din lumină» s-a deschis publicului brăilean

Vineri, 6 mai, s-a deschis publicului expoziţia de ouă încondeiate, flori şi icoane "Lumină din lumină", organizată la Casa "Petre Ştefănescu Goangă", la eveniment participând Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. La fel ca în anii trecuţi, a devenit o tradiţie ca expoziţia să se inaugureze în aceeaşi zi în care sărbătorim "Izvorul tămăduirii".
Vizitatorii pot admira modele de ouă încondeiate adunate din arhiva Primăriei Municipiului Brăila, Muzeul Brăilei "Carol" I, Centrul de Creaţie al Judeţului Brăila şi Mănăstirea Sf. Pantelimon din Lacul Sărat. De asemenea, sunt expuse ştergare lucrate manual de cei de la Centrul de Creaţie şi ştergare din colecţia comunei Ciocile, vechi de peste 40 de ani. În holul de la etajul 1 al Casei "Petre Ştefănescu Goangă" Serviciul de Utilitate Publică Seroplant a aşezat zeci de ghivece cu flori.
Nici în acest an nu lipseşte expoziţia de carte veche a Bibliotecii Judeţeane "Panait Istrati", carţi tipărite între anii 1840 şi 1860 şi cea de ilustrate şi vederi din arhiva Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Brăila, vederi pe care oamenii şi le trimiteau la sfârşitul anilor 1800, începutul anilor 1900. Liceul de arte "H. Darclee" participă şi el cu o expoziţie de 18 icoane pictate pe lemn, semnate Elisabeta Voicu.
După un moment de muzică religioasă susţinut de Corul "Armonia" al Casei de Cultură a Municipiului Brăila, Înaltpreasfinţia Sa a admirat exponatele şi a ţinut o scurtă predică: "Mi se pare mai mult decât semnificativ ca Brăila să fie o casă a credinţei, a tradiţiilor, a culturii şi a deschiderii spre ceilalţi. Brăila nu a fost doar tolerantă, ci şi armonioasă, aşa se explică multitudinea expresiei arhitecturale, atât orientale cât şi occidentale şi tradiţionale. Să ştiţi că tradiţia nu va putea fi înlocuită şi că popoarele rezistente în lumea asta trăiesc foarte bine în prezent datorită valorificării tradiţiilor. Şi Brăila rezistă prin tradiţii."
Primarul Aurel Simionescu a ţinut şi el un mic discurs în faţa celor prezenţi: "Ne bucurăm încă o dată să aşezăm în acest spaţiu - care prin el însuşi este un spaţiu de tradiţie, un spaţiu care evocă multe amintiri -, flori, icoane, ouă încondeiate, mărturii ale trecutului Brăilei şi că am putut să aducem oameni şi să spunem că toate acestea împreună ne-ar putea face mai buni, mai ales în aceste zile deosebite".
Expoziţia "Lumină din lumină" este organizată de Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila şi poate fi vizitată zilnic, timp de o săptămână, între orele 09.00-16.00.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro