Centrul de divertisment din cadrul Promenada Mall Brăila se va deschide vineri, 1 aprilie, de la ora 18.00, cu o adevărată explozie de culoare şi energie. Atmosfera va fi electrizată de trupele Voltaj şi Fly Project, secondate de Master of Ceremony Vali Bărbulescu. Nu doar concertele acestora se vor afla, însă, în centrul atenţiei. Organizatorii vor ca, preţ de o seară, Promenada Mall să se transforme într-o adevărată Ţară a Minunilor. Pentru asta au invitat să performeze magicieni, clovni şi statui vivante. În plus, vizitatorii vor putea privi momente spectaculoase de patinaj artistic susţinute de patinatori profesionişti. Patinoarul permanent amenajat în incinta mall-ului se va afla, însă, şi la dispoziţia publicului. Oricine va dori să patineze o va putea face, accesul pe gheaţă fiind gratuit pentru vineri seară. Totodată, pistele de bowling, mesele de biliard, spaţiul de joacă pentru copii dar şi noile restaurante, printre care se numără şi celebrul KFC, îşi vor aştepta clienţii.
Nu doar brăilenii sunt aşteptaţi la deschiderea celui mai mare centru de distracţii din sud-estul României. Organizatorii speră ca la inaugurarea oficială să fie prezenţi şi gălăţeni, vrânceni, tulceni, ialomiţeni, buzoieni sau constănţeni. De altfel, zona de Food&Entertainment Promenada Mall a fost gândită să deservească mai multe judeţe. Reamintim că investiţia în noile facilităţi de distracţie se ridică la şapte milioane de euro. Suma aceasta acoperă şi construirea unui multiplex cinema cu zece săli şi capacitate totală de 1.700 locuri. Cinema City nu va fi, însă, deschis pentru public tot pe 1 aprilie. Inaugurarea sa oficială va avea loc o săptămână mai târziu, mai exact vineri, 8 aprilie.