Mergi la conţinutul principal

Expertiza balistică în cazul Pârvu a fost finalizată

La şase luni de când Sorin Pârvu a fost împuşcat de poliţiştii bucureşteni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi sunt la un pas de a da o soluţie în acest caz. Ancheta era ţinută pe loc de expertiza balistică, ce urma să decidă cine este poliţistul care a tras glonţul ucigaş, expertiză care a fost finalizată recent de Institutul Naţional de Criminalistică. Cu toate acestea, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nu au intrat în posesia rezultatului expertizei, întrucât nu s-a făcut plata. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, procuror Marcel Codiţă, ne-a declarat însă că au fost identificate nişte fonduri şi că în cel mai scurt timp se va plăti contravaloarea expertizei, care se ridică la 2.000 de lei. "Această expertiză a fost finalizată, dar nu a fost înaintată încă de Institutul Naţional de Criminalistică. Urmează să se facă plata şi să intrăm în posesia expertizei balistice. Vom analiza dacă mai sunt necesare şi alte verificări şi în funcţie de asta procurorul va da o soluţie de începere sau neîncepere a urmăririi penale", a precizat procurorul Marcel Codiţă.

Reamintim că Sorin Pârvu a fost împuşcat de poliţişti de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) în timpul unei misiuni secrete de capturare a unui brăilean urmărit internaţional. Incidentul s-a consumat pe 26 septembrie, în jurul orei 14.00, când poliţiştii au blocat în trafic autoturismul în care se afla Sorin Pârvu, având informaţii că acesta era folosit şi de urmărit, fără să vadă însă cine este în interior, întrucât maşina avea geamuri fumurii. Poliţiştii, îmbrăcaţi în civil şi cu cagule pe faţă, au coborât din maşini cu pistoalele în mână, moment în care victima, care era în maşină cu unul din fiii lui "Neluţu", a crezut, probabil, că sunt atacaţi de membrii vreunei grupări rivale. Tânărul a lovit maşina poliţiştilor, încercând să-şi asigure scăparea, iar judiciariştii de la IGPR au făcut uz de armă ca să-i oprească. Unul dintre gloanţe i-a produs lui Sorin Pârvu leziuni grave ce au dus, a doua zi, la decesul victimei, conform informaţiilor oferite de autorităţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro