Experienţă poloneză pentru elevii de la LPS | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Experienţă poloneză pentru elevii de la LPS

• Liceul cu Program Sportiv a participat la ultima mobilitate din cadrul proiectului “My Europe, My Life, My Future”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus +

 

Liceul cu Program Sportiv din Brăila a participat la ultima mobilitate din cadrul proiectul de parteneriat strategic “My Europe, My Life, My Future”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus +. Şcolile partenere din Bulgaria, Portugalia, Croaţia, Grecia, Polonia şi România s-au reunit în perioada 15-20 aprilie 2018 în Bychawa, un oraş situat în sud-estul Poloniei, la Zespól Szkól Zawodowych Nr 1 w.

Reprezentanţii României la acestă reuniune de proiect au fost elevii Iulian Budur şi Claudiu Horobeţ, alături de profesoarele Liliana Canciu (coordonatorul proiectului) şi Adina Oancea. Timp de o săptămână, şcoala gazdă le-a oferit oaspeţilor brăileni o agendă de lucru extrem de bogată, tema reuniunii fiind “Dansează cu mine”. În prima zi, aceştia au vizitat Varşovia. În program a fost inclus Stadionul naţional, Palatul Culturii şi Centrul vechi, iar seara au ajuns la Lublin. În a doua zi, după o călduroasă deschidere oferită de elevi, profesori şi conducerea şcolii, ei au participat la o Conferinţă a şcolilor vocaţionale, care a avut ca invitaţi reprezentanţi ai tuturor liceelor vocaţionale din zonă, ai Ministerului Educaţiei şi primărie. În cadrul evenimentului s-a prezentat oferta educaţională şi s-a dezbătut iniţiativa UE privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor.

Întâlnirea de miercuri a început cu un concurs, al cărui scop a fost acela de a verifica ce ştiu elevii despre proiect şi despre ţările care participă la acesta. Elevii au demonstrat excelente cunoştinţe prin îndeplinirea tuturor sarcinilor. În cea de-a doua parte a zilei au urmat workshop-uri de zumba şi de dansuri tradiţionale, unde elevii şi profesorii au putut învăţa dansul polonez. Atracţia zilei au fost costumele tradiţionale care i-a adus aproape de cultura şi tradiţia poloneză.

Joi, toată lumea a  participat la excursia educaţională de la Lublin, unde au învăţat despre istoria, cultura, tradiţiile şi obiceiurile Poloniei. Totodată, s-a discutat despre meetingul final, care va avea loc în septembrie.

“S-au legat prietenii internaţionale deosebite, atât între elevi şi profesori, cât şi între familiile gazdă şi elevi, astfel că plecarea a fost emoţionantă”, ne-a declarat Liliana Canciu, coordonatorul proiectului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro