Expansiunea lui Caruz s-a împiedicat în DAPT | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Expansiunea lui Caruz s-a împiedicat în DAPT

Război deschis între directorul Direcţiei Administraţia Pieţelor şi Târgurilor (DAPT) Brăila, Simona Drăghincescu, şi patronul "Soroli Cola" Gheorghe Caruz. Omul de afaceri este foarte supărat pe Drăghincescu întrucât, spune el, refuză nejustificat să-l pună în posesie pe 7 loturi licitate în cursul lunii octombrie în piaţa Microhală din Hipodrom unde să poată construi, amenaja şi deschide un magazin. De asemenea se plânge că întârzierile cauzate de direcţie îi provoacă pierderi zilnice pe care este hotărât să le recupereze în instanţă. Mai mult, ameninţă cu plângeri penale şi cu dezvăluiri în legătură cu presupuse abuzuri săvârşite în perioada de mandat a Simonei Drăghincescu. De cealaltă parte conducerea DAPT respinge acuzaţiile spunând că, în cazul "Soroli Cola" nu poate să procedeze preferenţial, prin nerespectarea legii, aşa cum solicită şi face presiuni în acest sens, omul de afaceri Gheorghe Caruz.
Întregul scandal a plecat de la o licitaţie organizată de către DAPT Brăila la jumătatea lunii octombrie vizând închirierea unor loturi de teren în Piaţa Microhală în vederea amenajării de module comerciale. După cum a explicat Simona Drăghincescu, în primă instanţă, "Soroli Cola" a adjudecat două spaţii a câte 12,5 mp. "Pentru că normativele impun o suprafaţă de 50 mp pentru un magazin alimentar, iar firma «Soroli Cola» adjudecase pentru 25 mp, le-am propus să renunţe la loturile iniţial câştigate şi să participe la următoarea licitaţie pentru loturile rămase neadjudecate. Dumnealor au fost de acord şi ne-au trimis o adresă în acest sens. Problema dumnealor a fost că la cea de a doua licitaţie, pe unul dintre loturi a venit contraofertant care a avut şi ofertă mai bună şi, ca atare, a câştigat. Firma domnului Caruz a propus respectivului adjudecatar să facă shimb de locuri, pentru a comasa loturile câştigate, iar condiţia impusă de DAPT este să primim suma pentru care s-a adjudecat prin licitaţie lotul respectiv. Mai nou, în cursul dimineţii de astăzi (ieri n.r.) ne-am trezit cu muncitorii omului de afaceri în piaţă, care veniseră să demareze lucrările pentru construcţia modulului comercial fără a avea însă documentele şi avizele necesare. Vreau să spun că nu aveau nici măcar acordul DAPT care are în administrare terenurile din piaţa respectivă. Această societate, prin reprezentantul său, Caruz Gheorghe, a depăşit orice imaginaţie prin prisma presiunilor extraordinare pe care le face atât asupra direcţiei cât şi angajaţilor acesteia prin prezenţa permanentă şi obsesivă la sediul instituţiei pentru a obţine acorduri şi avize peste rând. Domnul Caruz nu ştie ce este un termen de soluţionare a contestaţiilor, ce înseamnă prevederile caietului de sarcini, de încheiere a contractelor de închiriere, pur şi simplu are impresia că toată lumea este angajată la firma sa, în timp ce Brăila a ajuns un oraş sufocat de mirosurile pestilenţiale de la «extraordinara» sa afacere. Repet, lucrările pe care le începuse dimineaţă nu aveau aviz de construcţie şi nu exista un proiect aprobat de DAPT", a declarat Simona Drăghincescu în cadrul unei conferinţe de presă. De asemenea, sursa citată a explicat că nu înţelege de ce omul de afaceri pune atâta presiune pe "arderea" rapidă a unor etape prevăzute de lege în contextul în care ar fi ştiut de la început că, pentru terenurile licitate, semnarea proceselor de predare/primire ar fi urmat să aibă loc în primăvara anului viitor, după finalizarea lucrărilor de modernizare a Pieţei Microhală.

Caruz vrea demiterea Simonei Drăghincescu

Tot în cursul zilei de ieri a organizat şi Gheorghe Caruz o conferinţă de presă pentru a se plânge că DAPT, în frunte cu Simona Drăghincescu, îi bagă beţe-n roate şi nu-l lasă să construiască pe terenul adjudecat magazinul comercial pentru care planificase inaugurarea la începutul acestei luni. Mai mult, Caruz acuză DAPT Brăila că încearcă, în mod abuziv, limitarea accesului firmelor locale cu renume, aşa cum consideră a fi societatea sa, prin condiţiile impuse atât prin caietul de sarcini cât şi prin contractul de închiriere deja semnat. "M-a şantajat practic să renunţ la loturile deja adjudecate pentru a putea participa la a doua licitaţie organizată loturile rămase neadjudecate şi pentru care îmi manifestasem interesul", a spus Caruz. Întrebat în ce constă şantajul la care face referire, el a răspuns că DAPT interzice accesul la licitaţie a firmelor cu care se află în litigiu, "ori dacă eu aş fi fost la acel moment în litigiu cu direcţia, clar nu mă puteam înscrie la licitaţie". De asemenea, omul de afaceri a adăugat că nu a putut obţine avizul Inspecţiei în Construcţii întrucât instituţia ar fi avut activitatea blocată pe fondul obligativităţii efectuării zilelor de concediu fără plată. Apoi a dat citire unui protest adresat municipalităţii în care îşi enunţă punctual toate nemulţumirie în legătură cu DAPT Brăila, dar aduce şi o serie de acuze fără a prezenta însă probe, cu promisiunea că, dacă nu i se face dreptate, le va face publice. În plus, Caruz solicită imperios efectuarea unui control din partea Primăriei care să verifice toate licitaţiile organizate de DAPT în perioada de mandat a Simonei Drăghincescu, precum şi înlăturarea urgentă a acesteia din funcţia de conducere. În acelaşi registru, el a punctat că societatea sa înregistreză pierderi din cauza întârzierilor pricinuite de poziţia DAPT, pierderi pe care este hotărât să le recupereze în instanţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro