(fragment)
Oricare ar fi raspunsul, intrebarea trebuie formulata. Cine stie sa auda si dincolo de cuvinte ramine surprins de frecventa cu care, fie la vreo lansare de carte sau la dezbateri publice, prin noianul de vorbe se imperecheaza voios doua cuvinte care deja au capatat statut de sintagma: “literatura braileana". Asupra acestor cuvinte care au puterea sa-si croiasca si singure vad semantic se cuvine sa aruncam o scurta ochire.
Numarul mare de carti publicate in ultimii ani de autori braileni sugereaza fara tagada existenta unui elan creator evident, rod al unor acumulari culturale de durata, puternice, in ultima vreme chiar si productive. De aceea trebuie sa ne lamurim daca formula mai sus pomenita este o alcatuire spontana si nevinovata, un automatism verbal, sau chiar sugereaza o anumita realitate culturala care s-a impus natural, fara sa tina seama de comentarii.
... Adesea, ca si in ginduri, se cuvine sa mai faci ordine in rafturile bibliotecii tale. M-am apucat nu demult sa adun pe o scindura actiniile sufletului meu, cartile scriitorilor braileni publicate din '90 incoace. Unele au insemnari, altele sint curate. Unele sint recitite, altele doar citite, citeva in rabdatoare asteptare. Unora le stiu facerea - evident, in sens biblic, caci, nu-i asa ? La inceput a fost cuvintul! ... - altora le stiu evolutia dupa publicare.
Pe unele le-am citit mai intii in manuscris, pe altele le-am primit cu uimire si tulburare din mina autorilor cind doar vazusera lumina neagra a tiparului, asa, cu litera uda si copertile moi. si s-au adunat de-un raft gemind. L-am privit cu curiozitate si am avut revelatia ca, adunate, puterea acestor carti creste inzecit. si calatoria poate sa inceapa ! ...
Toate referirile din aceste rinduri vor avea ca raft de sprijin cartile gindite, scrise si / sau publicate la Braila in acesti ani liberi. Celor ce nu mai vad padurea din cauza copacilor se cuvine sa li se aminteasca un adevar fundamental: toate acestea numai libertatea le-a facut posibile, vorba cuiva.
Sa fim bine intelesi. Nu ne vom referi acum si aici la “farurile", in sens baudelairian, ale literaturii, scrise la Braila, la Panait Istrati si M. Sebastian, la Nae Ionescu si Vasile Bancila, Perpessicius, Fanus Neagu si Nicolae Grigore Marasanu. Nu vom face aici nici pledoarie pentru a-l aduce la izvoare pe Tudor Octavian, cel ce are de acasa o zestre speciala. Se stie, toate marile orase culturale au cerul lor literar. Ei formeaza cerul nostru. La ei ne raportam ca la o pleiada braileana. Cu o anumita mirare vom evidentia un mic paradox. Literatura care se scrie in acesti ani la Braila se scrie in absenta maestrilor. Greu de acceptat dar faptul e de ordinul evidentei. Exista la toti scriitorii locali un spirit de neaderenta la literatura maestrilor. Poate e un spirit de fronda manifestat discret dar eficient. Dar e posibil sa fie si o forma de distantare. Oricit am cauta, nu vom gasi, ca fenomen literar, epigonismul. Toti isi admira maestrii dar fiecare si-a croit un drum nou, departe de larma si umbra acestora. Ei stiu ca la umbra celor mari, vorba lui Brincusi, creste iarba marunta si vlaguita.
Cine sint scriitorii braileni ?
Sint ziaristi, profesori, bibliotecari, ingineri, patroni, istorici, elevi, muzeografi, liber profesionisti. Niciunul nu traieste din scris.
Aproape cincizeci de autori. Unii ar avea loc in orice redactie din tara. Altii practica doar autorlicul. Dar si acestia din urma sint necesari, caci dau mai clar si mai eficient sentimentul ierarhiilor literare.
Exista insa citiva care scriu cu metoda si au puterea sa-si publice sarea noptilor. Opera lor e un mare proiect. De ce scriu? Din preaplin ? Din orgoliu ? Nu-si concep altfel existenta ? Bineinteles, cite ceva din toate. si tot mai ramine ceva enigmatic, nelumesc si inefabil. Ei scriu pentru acelasi motiv din care, pretutindeni in lume, intotdeauna oamenii au scris literatura. Raspunsul lor e universal, ca o fatalitate: ca nu se putea altfel. Care ar fi acum portretul robot al scriitorului romin ce isi scrie si isi publica opera la Braila ? in mare parte sint oamenii locului, multi venind din cimpie. Au avut o vreme nostalgia satului. Ar putea forma un productiv grup al “ruralilor". Nu au sentimentul dezradacinarii. Nu au facut din asta o problema de constiinta. Orasul i-a inghitit repede. S-au adaptat fara drame, chiar daca unii formeaza prima generatie incaltata. Satul le-a ramas ca un spatiu de populat cu himerele constiintei lor. Destui au frecventat cenaclurile literare din anii '80. Paradoxal, atmosfera aceea scrisnita si banuitoare nu a rodit. Citiva anuntau cu fronda literatura de sertar, subversiva si incendiara. Dupa revolutie, s-a vazut ca sertarele erau goale. Altii, trecuti de miezul tineretii, cu firea tabacita de cultura, isi hranesc cu iluzii visul epic. Publica rar dar bine.
Citiva tineri au proiecte ambitioase, exceptionale. Au stil rafinat si modern, sint polemici si vitali. Sint bine scoliti la singuratatea lecturii. Din pacate, citiva scriu fara frina, mult prea usor si mult prea repede. Au facut industrie manufacturiera. Nu au auzit de Flaubert. Despre Ion Creanga nu pot spune zece cuvinte adinci. Poeti foarte buni sint veniti la sinul hranitor al mamei Braila. Unul e din Prahova si nu da semne ca ar mai datora ceva acelui loc. Publica intr-un ritm firesc si scrie foarte bine. Un altul a crescut la Cluj. Publica mai rar, preferind discretia dar cind publica poeme serafice si febrile place. Unul e buzoian nazdravan, altu-i giurgiuvean. Din Ardeal vine un prozator cu filon epic sanatos dar strangulat. Din aceasta ecuatie mioritica nu putea lipsi un vrincean. si el chiar exista aici si scrie bine. Nu vreau sa ascund un gind tainic. Sint mereu atent la nuante si cu simturile incordate. Vreau sa cunosc, sa am printre primii revelatia marelui scriitor care acum poate fi chiar printre noi, anonim si modest, tacut si nebagat in seama dar hranit virtos cu himere si cuvinte, pregatind texte care sa zguduie lumea literelor si sa impuna ideea ca undeva in est, la Braila, un mare scriitor si-a infipt steagul literaturii sale in realitatea noastra ca intr-o reduta cucerita. Este la Braila un climat cultural care poate face posibila capodopera ? Acesta e pariul, aceasta e problema. Atit cit este, literatura publicata la Braila s-a dezvoltat fara o critica insotitoare. Lansari de carte, public, discutii blinde. Dar cel mai important lucru este ca in jurul acestor carti nu s-a dezvoltat o critica literara care sa garanteze spiritul critic.
Elite culturale, edituri, cenaclu, boemie, lideri de opinie, reviste literare, editori, cafenea literara, saloane literare, poeti, prozatori, eseisti, dramaturgi si, peste toate, un public bine instruit, mare devorator de literatura, singurul care poate garanta emulatia. Numai existenta acestora poate asigura transformarea unei elefantiaze culturale de acum intr-un proiect viabil numit “literatura braileana", chiar daca, raportat literaturii nationale, prin venele sale va curge singe lingvistic comun. Geografic vorbind, literatura care se scrie la Braila este, fatalmente, o literatura scrisa in provincie. Dar in ordine spirituala, ea poate sa instaleze aici, pentru o vreme, centrul lumii. Caci in republica literelor, ca si in natura nimic nu e inutil, nici o energie creatoare nu e in zadar. O literatura, fie mare, fie o literatura relativ tinara cum e a noastra nu traieste numai din capodopere, nu e scrisa numai de genii. in urma cu o suta douazeci de ani T. Maiorescu in “Comediile dlui I. L. Caragiale" amintea ca o literatura adevarata, cu speciile ei, poate fi ca o padure: “Sint si copaci mari, in padure, este si tufis, sint si flori, sint si fire de iarba". Limba romina sub pana scriitorului e mereu supusa unei mari tensiuni. in tot acest exercitiu, adesea manufacturier, se aduna energii care nu se pierd niciodata. Toata aceasta literatura ascunde, biblic gindind, un reflex mesianic. Cindva, trebuie sa credem in asta, se va intimpla miracolul, va veni cel ce va scrie capodopera. si atunci, tot ce a fost in urma se va aranja altfel, nu va fi decit lucrare de sacrificiu si asteptare.
Prin toate aceste carti se aduna seve miraculoase in spiritualitatea locului si in timp isi vor face - mare semn al rodirii - lucrarea; limba romina isi va aduna iar sevele si, printr-o mare si dureroasa incordare, le va ridica unic si spectaculos “in teava subtire a unui crin de taria parfumurilor eminesciene". (G. Calinescu)
Dupa ce se va contura si mai bine metafizica locului va fi aici, literar vorbind, o noua “insula mica a Brailei", adica raiul speciilor literare, cu forme noi, inca necuprinse in clasoarele istoriilor literare.
Oricare ar fi raspunsul, intrebarea trebuie formulata. Cine stie sa auda si dincolo de cuvinte ramine surprins de frecventa cu care, fie la vreo lansare de carte sau la dezbateri publice, prin noianul de vorbe se imperecheaza voios doua cuvinte care deja au capatat statut de sintagma: “literatura braileana". Asupra acestor cuvinte care au puterea sa-si croiasca si singure vad semantic se cuvine sa aruncam o scurta ochire.
Numarul mare de carti publicate in ultimii ani de autori braileni sugereaza fara tagada existenta unui elan creator evident, rod al unor acumulari culturale de durata, puternice, in ultima vreme chiar si productive. De aceea trebuie sa ne lamurim daca formula mai sus pomenita este o alcatuire spontana si nevinovata, un automatism verbal, sau chiar sugereaza o anumita realitate culturala care s-a impus natural, fara sa tina seama de comentarii.
... Adesea, ca si in ginduri, se cuvine sa mai faci ordine in rafturile bibliotecii tale. M-am apucat nu demult sa adun pe o scindura actiniile sufletului meu, cartile scriitorilor braileni publicate din '90 incoace. Unele au insemnari, altele sint curate. Unele sint recitite, altele doar citite, citeva in rabdatoare asteptare. Unora le stiu facerea - evident, in sens biblic, caci, nu-i asa ? La inceput a fost cuvintul! ... - altora le stiu evolutia dupa publicare.
Pe unele le-am citit mai intii in manuscris, pe altele le-am primit cu uimire si tulburare din mina autorilor cind doar vazusera lumina neagra a tiparului, asa, cu litera uda si copertile moi. si s-au adunat de-un raft gemind. L-am privit cu curiozitate si am avut revelatia ca, adunate, puterea acestor carti creste inzecit. si calatoria poate sa inceapa ! ...
Toate referirile din aceste rinduri vor avea ca raft de sprijin cartile gindite, scrise si / sau publicate la Braila in acesti ani liberi. Celor ce nu mai vad padurea din cauza copacilor se cuvine sa li se aminteasca un adevar fundamental: toate acestea numai libertatea le-a facut posibile, vorba cuiva.
Sa fim bine intelesi. Nu ne vom referi acum si aici la “farurile", in sens baudelairian, ale literaturii, scrise la Braila, la Panait Istrati si M. Sebastian, la Nae Ionescu si Vasile Bancila, Perpessicius, Fanus Neagu si Nicolae Grigore Marasanu. Nu vom face aici nici pledoarie pentru a-l aduce la izvoare pe Tudor Octavian, cel ce are de acasa o zestre speciala. Se stie, toate marile orase culturale au cerul lor literar. Ei formeaza cerul nostru. La ei ne raportam ca la o pleiada braileana. Cu o anumita mirare vom evidentia un mic paradox. Literatura care se scrie in acesti ani la Braila se scrie in absenta maestrilor. Greu de acceptat dar faptul e de ordinul evidentei. Exista la toti scriitorii locali un spirit de neaderenta la literatura maestrilor. Poate e un spirit de fronda manifestat discret dar eficient. Dar e posibil sa fie si o forma de distantare. Oricit am cauta, nu vom gasi, ca fenomen literar, epigonismul. Toti isi admira maestrii dar fiecare si-a croit un drum nou, departe de larma si umbra acestora. Ei stiu ca la umbra celor mari, vorba lui Brincusi, creste iarba marunta si vlaguita.
Cine sint scriitorii braileni ?
Sint ziaristi, profesori, bibliotecari, ingineri, patroni, istorici, elevi, muzeografi, liber profesionisti. Niciunul nu traieste din scris.
Aproape cincizeci de autori. Unii ar avea loc in orice redactie din tara. Altii practica doar autorlicul. Dar si acestia din urma sint necesari, caci dau mai clar si mai eficient sentimentul ierarhiilor literare.
Exista insa citiva care scriu cu metoda si au puterea sa-si publice sarea noptilor. Opera lor e un mare proiect. De ce scriu? Din preaplin ? Din orgoliu ? Nu-si concep altfel existenta ? Bineinteles, cite ceva din toate. si tot mai ramine ceva enigmatic, nelumesc si inefabil. Ei scriu pentru acelasi motiv din care, pretutindeni in lume, intotdeauna oamenii au scris literatura. Raspunsul lor e universal, ca o fatalitate: ca nu se putea altfel. Care ar fi acum portretul robot al scriitorului romin ce isi scrie si isi publica opera la Braila ? in mare parte sint oamenii locului, multi venind din cimpie. Au avut o vreme nostalgia satului. Ar putea forma un productiv grup al “ruralilor". Nu au sentimentul dezradacinarii. Nu au facut din asta o problema de constiinta. Orasul i-a inghitit repede. S-au adaptat fara drame, chiar daca unii formeaza prima generatie incaltata. Satul le-a ramas ca un spatiu de populat cu himerele constiintei lor. Destui au frecventat cenaclurile literare din anii '80. Paradoxal, atmosfera aceea scrisnita si banuitoare nu a rodit. Citiva anuntau cu fronda literatura de sertar, subversiva si incendiara. Dupa revolutie, s-a vazut ca sertarele erau goale. Altii, trecuti de miezul tineretii, cu firea tabacita de cultura, isi hranesc cu iluzii visul epic. Publica rar dar bine.
Citiva tineri au proiecte ambitioase, exceptionale. Au stil rafinat si modern, sint polemici si vitali. Sint bine scoliti la singuratatea lecturii. Din pacate, citiva scriu fara frina, mult prea usor si mult prea repede. Au facut industrie manufacturiera. Nu au auzit de Flaubert. Despre Ion Creanga nu pot spune zece cuvinte adinci. Poeti foarte buni sint veniti la sinul hranitor al mamei Braila. Unul e din Prahova si nu da semne ca ar mai datora ceva acelui loc. Publica intr-un ritm firesc si scrie foarte bine. Un altul a crescut la Cluj. Publica mai rar, preferind discretia dar cind publica poeme serafice si febrile place. Unul e buzoian nazdravan, altu-i giurgiuvean. Din Ardeal vine un prozator cu filon epic sanatos dar strangulat. Din aceasta ecuatie mioritica nu putea lipsi un vrincean. si el chiar exista aici si scrie bine. Nu vreau sa ascund un gind tainic. Sint mereu atent la nuante si cu simturile incordate. Vreau sa cunosc, sa am printre primii revelatia marelui scriitor care acum poate fi chiar printre noi, anonim si modest, tacut si nebagat in seama dar hranit virtos cu himere si cuvinte, pregatind texte care sa zguduie lumea literelor si sa impuna ideea ca undeva in est, la Braila, un mare scriitor si-a infipt steagul literaturii sale in realitatea noastra ca intr-o reduta cucerita. Este la Braila un climat cultural care poate face posibila capodopera ? Acesta e pariul, aceasta e problema. Atit cit este, literatura publicata la Braila s-a dezvoltat fara o critica insotitoare. Lansari de carte, public, discutii blinde. Dar cel mai important lucru este ca in jurul acestor carti nu s-a dezvoltat o critica literara care sa garanteze spiritul critic.
Elite culturale, edituri, cenaclu, boemie, lideri de opinie, reviste literare, editori, cafenea literara, saloane literare, poeti, prozatori, eseisti, dramaturgi si, peste toate, un public bine instruit, mare devorator de literatura, singurul care poate garanta emulatia. Numai existenta acestora poate asigura transformarea unei elefantiaze culturale de acum intr-un proiect viabil numit “literatura braileana", chiar daca, raportat literaturii nationale, prin venele sale va curge singe lingvistic comun. Geografic vorbind, literatura care se scrie la Braila este, fatalmente, o literatura scrisa in provincie. Dar in ordine spirituala, ea poate sa instaleze aici, pentru o vreme, centrul lumii. Caci in republica literelor, ca si in natura nimic nu e inutil, nici o energie creatoare nu e in zadar. O literatura, fie mare, fie o literatura relativ tinara cum e a noastra nu traieste numai din capodopere, nu e scrisa numai de genii. in urma cu o suta douazeci de ani T. Maiorescu in “Comediile dlui I. L. Caragiale" amintea ca o literatura adevarata, cu speciile ei, poate fi ca o padure: “Sint si copaci mari, in padure, este si tufis, sint si flori, sint si fire de iarba". Limba romina sub pana scriitorului e mereu supusa unei mari tensiuni. in tot acest exercitiu, adesea manufacturier, se aduna energii care nu se pierd niciodata. Toata aceasta literatura ascunde, biblic gindind, un reflex mesianic. Cindva, trebuie sa credem in asta, se va intimpla miracolul, va veni cel ce va scrie capodopera. si atunci, tot ce a fost in urma se va aranja altfel, nu va fi decit lucrare de sacrificiu si asteptare.
Prin toate aceste carti se aduna seve miraculoase in spiritualitatea locului si in timp isi vor face - mare semn al rodirii - lucrarea; limba romina isi va aduna iar sevele si, printr-o mare si dureroasa incordare, le va ridica unic si spectaculos “in teava subtire a unui crin de taria parfumurilor eminesciene". (G. Calinescu)
Dupa ce se va contura si mai bine metafizica locului va fi aici, literar vorbind, o noua “insula mica a Brailei", adica raiul speciilor literare, cu forme noi, inca necuprinse in clasoarele istoriilor literare.
