Ce bine ar fi daca minciunile ar incepe sa doara. Daca ipocrizia le-ar scoate unora bube in nas, daca demagogia le-ar transforma ochii in furunculi durerosi. Ce bine ar fi daca ar gindi inainte sa vorbeasca. Ori daca ar invata ca uneori e mai bine sa taca.
Nu inteleg, de pilda, ce anume l-a facut pe senatorul Aurel Simionescu sa se pronunte pe o tema care ar trebui, in mod normal, sa-i provoace macar usturimi pe limba, o tema cum este cea a victimelor comunismului. Mi se pare cel putin ciudat si dureros de nedrept ca o persoana care a sprijinit dintr-o inalta functie actiunile Partidului Comunist Roman sa vorbeasca acum despre raul pe care l-a facut sistemul de dinainte de '89. Imi pare ca mortii aceia din Insula Mare, despre care vorbea cu o asa de mare jale Aurel Simionescu, s-ar rasuci in mormintele lor nestiute ori in gropile comune in care au fost aruncati. Ca sfiriie singele pe marmura din pietele Timisoarei.
Poate ca exagerez vorbind asa intr-un oras care a avut primar, vreme de 10 ani, un fost prim-secretar, un oras care nu a scapat nici acum de reflexele rosii si in care revolutia sau ce-o fi fost aia a venit cu incetinitorul. Dar sint sigur ca macar o parte a brailenilor inteleg ca nu poti primi condoleante de la prietenii ori complicii celor care ti-au omorit fratele. Ca sint lucruri care nu se fac si lucruri care nu se spun.
Sper ca gestul senatorului Simionescu a fost doar o monumentala gafa si nu un plan concertat de la Bucuresti, menit sa arunce in derizoriu o problema atit de importanta cum este cea a condamnarii comunismului, problema aflata in strinsa legatura cu Legea Lustratiei, care - apropo - s-ar putea sa puna capat carierei politice a senatorului Simionescu si a eventualei ambitii de a deveni primar al Brailei.
E tirziu sa le ceri acum fostilor membri ai burgheziei rosii sa faca de buna voie un pas inapoi, dar nu este tirziu sa le impui asta. Si bine ar fi daca, atunci cind se vorbeste despre cei ucisi de comunism, vechii membri de frunte ai "Partidului" ar invata sa taca. Nu sa-si ceara scuze si nici sa plinga. Nici macar sa nu-si duca ochii in pamint. Doar sa taca. Sa faca acest umil exercitiu de tacere.
Ce bine ar fi daca minciunile ar incepe sa doara. Daca ipocrizia le-ar scoate unora bube in nas, daca demagogia le-ar transforma ochii in furunculi durerosi. Atunci s-ar infaptui o lustratie instantanee.
Nu inteleg, de pilda, ce anume l-a facut pe senatorul Aurel Simionescu sa se pronunte pe o tema care ar trebui, in mod normal, sa-i provoace macar usturimi pe limba, o tema cum este cea a victimelor comunismului. Mi se pare cel putin ciudat si dureros de nedrept ca o persoana care a sprijinit dintr-o inalta functie actiunile Partidului Comunist Roman sa vorbeasca acum despre raul pe care l-a facut sistemul de dinainte de '89. Imi pare ca mortii aceia din Insula Mare, despre care vorbea cu o asa de mare jale Aurel Simionescu, s-ar rasuci in mormintele lor nestiute ori in gropile comune in care au fost aruncati. Ca sfiriie singele pe marmura din pietele Timisoarei.
Poate ca exagerez vorbind asa intr-un oras care a avut primar, vreme de 10 ani, un fost prim-secretar, un oras care nu a scapat nici acum de reflexele rosii si in care revolutia sau ce-o fi fost aia a venit cu incetinitorul. Dar sint sigur ca macar o parte a brailenilor inteleg ca nu poti primi condoleante de la prietenii ori complicii celor care ti-au omorit fratele. Ca sint lucruri care nu se fac si lucruri care nu se spun.
Sper ca gestul senatorului Simionescu a fost doar o monumentala gafa si nu un plan concertat de la Bucuresti, menit sa arunce in derizoriu o problema atit de importanta cum este cea a condamnarii comunismului, problema aflata in strinsa legatura cu Legea Lustratiei, care - apropo - s-ar putea sa puna capat carierei politice a senatorului Simionescu si a eventualei ambitii de a deveni primar al Brailei.
E tirziu sa le ceri acum fostilor membri ai burgheziei rosii sa faca de buna voie un pas inapoi, dar nu este tirziu sa le impui asta. Si bine ar fi daca, atunci cind se vorbeste despre cei ucisi de comunism, vechii membri de frunte ai "Partidului" ar invata sa taca. Nu sa-si ceara scuze si nici sa plinga. Nici macar sa nu-si duca ochii in pamint. Doar sa taca. Sa faca acest umil exercitiu de tacere.
Ce bine ar fi daca minciunile ar incepe sa doara. Daca ipocrizia le-ar scoate unora bube in nas, daca demagogia le-ar transforma ochii in furunculi durerosi. Atunci s-ar infaptui o lustratie instantanee.
