* ea a venit însoțită de ex-premierul României, deputatul Mihai Tudose * cei doi candidați din partea Pro România la alegerile europarlamentare au vrut să vadă stadiul lucrărilor la șantierul Podului * Corina Crețu s-a arătat impresionată de ritmul cu care se lucrează, însă ne-a declarat că proiectul de finanțare europeană nu a ajuns nici până acum la Comisie
Vizită neanunțată, luni seară, la șantierul Podului peste Dunăre. Comisarul european Corina Crețu și fostul premier Mihai Tudose, însoțiți de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, au venit să vadă stadiul lucrărilor. După ce în presa națională au existat declarații contradictorii privind finanțarea europeană a proiectului podului, Corina Crețu – actual candidat din partea Pro România la alegerile europarlamentare – s-a arătat impresionată de „furnicarul” pe care l-a găsit pe șantier, utilaje în funcțiune și oameni prezenți la muncă. Aceasta a declarat reporterilor „Obiectiv-Vocea Brăilei”, luni seară, că cererea de finanțare europeană nu a fost depusă nici la această oră de către autoritățile române.
Iată ce a declarat, în exclusivitate pentru cotidianul „Obiectiv-Vocea Brăilei” comisarul european Corina Crețu: „În primul rând, sunt impresionată să văd această activitate continuă zi și noapte. Din păcate, de când a plecat domnul Tudose din funcția de prim-ministru, ar fi trebuit să primim proiectul la Comisia Europeană spre aprobare, pentru că știți foarte bine că este un proiect care figurează în Masterplanul de Transport și, valorând aproape 500 milioane euro, este denumit proiect major și ar fi trebuit să fie depus deja la Comisie. Domnul prim-ministru Tudose, în ultima sa zi în această funcție, a aprobat acest contract, practic a asigurat co-finanțarea din partea României. Văd că statul român și-a asumat acest risc să înceapă lucrările, ceea ce este foarte bine, este un lucru acceptat de Comisie, numai că ar fi fost ideal ca, mai întâi, programul să fie discutat cu Comisia, astfel încât să nu fie riscul să existe porțiuni neeligibile. La ora actuală, încă așteptăm să fie depus acest proiect la Comisie, așa cum așteptăm proiectul Sibiu-Pitești, așa cum așteptăm răspunsuri legate de autostrăzile care ar trebui să lege Moldova de Transilvania. Din păcate, se vorbește mult, e campanie electorală, se fac acuzații nefondate. Oricând se poate verifica pe site-ul Comisiei Europene și se poate vedea că, din păcate, lucrările mari pe infrastructură stagnează. Este păcat, pentru că banii sunt acolo, sunt alocați României. Se vorbește despre această așa-zisă conspirație mondială, cum că România este ocolită, că nu se dorește realizarea infrastructurii. Este o absurditate! Cu toții ne dorim ca România să se dezvolte, așa cum au făcut și celelalte state care au aderat cam în același timp cu țara noastră. Proiectul poate fi depus până în anul 2023, dar atunci banii se iau pe perioada 2021-2027. Ideal ar fi să fie folosiți banii care încă mai sunt pentru perioada 2014-2020. Noi am fost notificați la Comisia Europeană că vom primi acest proiect în ultimul semestru al acestui an, dar nu ar fi primul caz în care termenele anunțate de autoritățile române nu se respectă”.
Întrebată despre motivele, în opinia sa, pentru care proiectul întârzie să apară în fața Comisiei Europene, aceasta a răspuns că de vină ar fi birocrația. „Documentațiile ar fi un motiv. Știți foarte bine că și în alte cazuri termenele se amână, fie că nu sunt autorizații de mediu, fie altceva, clar însă proiectul nu poate fi depus parțial, ci doar când există toate actele. De ce e atâta birocrație? Poate că după aceste alegeri ar trebui să se regândească modul de absorbție a fondurilor europene și care sunt obstacolele care împiedică absorbția fondurilor, inclusiv debirocratizarea, dar și a condițiilor, care nu sunt impuse de către Comisia Europeană, dar care sunt prezentate beneficiarilor ca fiind impuse de Comisie. Am semnat în 2015 proiectele pentru Spitalele Regionale de la Iași, Cluj și Craiova. Acum, înțeleg că pe masa Guvernului cel de la Iași e gata, dar e ținut pentru a fi gata și celelalte două care sunt puțin întârziate. E o amestecătură cu politica”, a adăugat sursa citată.
Ex-premierul României, brăileanul Mihai Tudose, prezent și el pe șantierul Podului, luni seară, ne-a vorbit despre un lucru cu un impact negativ major asupra imaginii țării noastre. „În premieră vă spun, am aflat și eu cu tristețe, că pe anul 2018, suntem «campioni» la încă un capitol nedorit, și anume la anchete OLAF pe fraudare de fonduri europene”, au fost cuvintele acestuia. Tudose ne-a mai declarat și faptul că, la nivel național, nu se mai aude nimic de spitalul regional Brăila-Galați, deși pentru această unitate sanitară există deja teren. „Imediat cum am plecat eu de la Guvern, s-a închis acest subiect”, a mai spus fostul prim-ministru.