* din luna martie, când activitatea de salubrizare din municipiu și județ va fi preluată exclusiv de operatorul unic RER SA, ”Eco” - firmă controlată de Primăria Brăila - va înceta colectarea deșeurilor de la populație, după zeci de ani de activitate în domeniu * utilajele achiziționate în ultimii 3-4 ani vor fi trecute în conservare, iar firma Primăriei va mai ”trăi” doar din exploatarea carierei de piatră de la Măcin, cu un sfert din angajații pe care îi avea până acum * activitatea se anunță, însă, a fi una profitabilă și de perspectivă
Continuatoare a Întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală și Locativă (vechea IJGCL) de pe vremea regimului comunist, ”Eco” SA, societatea de salubrizare controlată de Consiliul Local Municipal, prin Primăria Brăila, se pregătește să își închidă activitatea de bază, cea de colectare a deșeurilor de la populație. Se va întâmpla din luna martie a acestui an, după ce va intra în vigoare contractul cu operatorul unic de salubritate la nivel de municipiu și județ care, după cum se știe, a fost câștigat la licitație de firma RER SA. Astfel, bătrâna firmă ”Eco”, care în ultimul deceniu a prestat activitate de salubrizare pe sectorul cartierelor Brăilița - Vidin - Progresul, își va trage pe dreapta cele câteva autogunoiere achiziționate în urmă cu doar 3-4 ani și își va pune pe liber trei sferturi dintre angajați. ”Eco” SA va continua să funcționeze, totuși, dar nu pe salubrizare ci într-un domeniu care până acum reprezenta o activitate secundară în portofoliul firmei. Este vorba despre exploatarea carierei de piatră de la Măcin, un activ achiziționat de întreprinderea brăileană încă din anii '80. O perioadă, în anii '90 - 2000, cariera a fost închisă, fiind ținută în conservare, însă de câțiva ani exploatarea sa a fost reluată, iar acum reprezintă, iată, un adevărat colac de salvare pentru ”Eco” SA.
După cum ne-a informat directorul Ionuț Pisică, din cariera de la Măcin se extrage piatră brută, care se poate livra ca atare, pentru utilizări în activități de îmbunătățiri funciare (construcții diguri, întărire maluri etc), dar și concasată, pentru construcții drumuri. Anul trecut, de exemplu, s-au livrat circa 20.000 de tone de piatră brută pentru șantierul întăririi de mal de pe cursul râului Siret, din zona localității brăilene Corbu Vechi, unde, după cum v-am mai informat, exista o eroziune care ajunsese chiar la baza digului de apărare. Investiția de la Corbu Vechi se ridică la aproape 15,5 milioane de lei, iar șantierul a fost deschis în urmă cu doi ani, aflându-se acum într-un stadiu foarte avansat. Anul acesta, din cariera de la Măcin urmează să mai fie trimise acolo încă circa 8.000 tone de piatră brută. De asemenea, cariera mai are în derulare contracte încheiate cu două firme din Galați, pentru piatră concasată de 0,63 mm și de 0,63 - 120 mm. ”Exploatarea carierei de piatră este o activitate de perspectivă, avem cerere și vom putea onora comenzile mulți ani de aici înainte”, ne-a declarat directorul Ionuț Pisică.
Așadar, odată ce contractul operatorului unic de salubritate va fi preluat de firma RER, din luna martie, 80 dintre cei 100 de angajați ai ”Eco” își vor încheia socotelile cu această societate. Aceștia nu vor trece, însă, în șomaj ci se vor transfera către RER SA, care a căutat să își mărească schema de personal, pentru a putea face față activității extinse de salubrizare de pe raza întregului județ, inclusiv a municipiului Brăila. ”Eco” va rămâne cu 20 de angajați, dintre care 12 muncitori de la cariera de piatră și opt personal TESA. În ceea ce privește utilajele folosite pentru activitatea de salubrizare, acestea vor rămâne deocamdată în conservare. ”Nu excludem posibilitatea de a le închiria, dacă vom primi solicitări în acest sens”, a precizat directorul Pisică. Potrivit acestuia, parcul de utilaje al ”Eco” SA a fost reînnoit constant în ultimii ani, iar acum este format din utilaje moderne și performante. În 2019 au fost achiziționate trei autogunoiere, o măturătoare pe care poate fi atașată și o sărăriță, precum și o multifuncțională cu cârlig. În 2020, ”Eco” s-a dotat cu două autocompactoare noi și cu un tractor cu încărcător frontal și remorcă. În 2021 a mai intrat în patrimoniul societății o autocompactoare.