* asta a precizat, vineri, coordonatorul Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriţă, pe reţelele de socializare * acesta a postat imagini cu fostul deputat Silviu Dorin Petre, semnând adeziunea în partid, dar şi participând la şedinţele organizaţiei
Încă o "achiziţie" pentru partidul lui Victor Ponta la Brăila. Este vorba despre fostul deputat UNPR/PRU, Silviu Dorin Petre, care a semnat adeziune la Pro România Brăila. Anunţul a fost făcut, ieri, pe reţelele de socializare de către coordonatorul organizaţiei judeţene a Pro România, Cosmin Răzmeriţă. Acesta a postat imagini cu Petrea în timp ce semna adeziunea, dar şi în momentul în care fostul parlamentar a participat la şedinţe de partid. Precizăm că Silviu Dorin Petrea a primit cu această ocazie şi fotoliul de coordonator al organizaţiei municipale a Pro România Brăila.
"La recomandarea domnului senator Nicolae Marin, s-a alăturat organizaţiei Pro România Brăila domnul Petrea Dorin Silviu (fost deputat). În cadrul Biroului Municipal Pro România Brăila s-a hotărât numirea acestuia coordonator al Organizaţiei Municipale Brăila", a scris Răzmeriţă pe Facebook.
Reamintim că în campania de la Alegerile Prezidenţiale Petrea a precizat că este membru PNL Brăila şi a participat la evenimentul de la Sala Polivalentă, când preşedintele Klaus Iohannis a vizitat oraşul nostru în calitate de candidat.