Mergi la conţinutul principal

Evaziune fiscală cu cereale

Administratorul unei societăţi comeciale brăilene a ajuns în atenţia poliţiştilor de la Anticorupţie, după ce a achiziţionat ilegal mai multe cantităţi de cereale. Astfel, în ziua de 5 martie, Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Brăila a sesizat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) despre faptul că Nicuşor B. a efectuat o serie de tranzacţii comerciale de achiziţie de cereale de la mai multe societăţi comerciale. Acesta nu a putut însă justifica provenienţa de la agenţi economici parteneri pe filiera cerealelor, aşa cum prevede Art.1, alin.2, din OUG 12/2006, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor, astfel fiind disimulată realitatea prin crearea aparenţei existenţei operaţiunilor respective. "În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, la data de 26 martie, având în vedere cuantumul prejudiciului, de 6.304.309 lei, dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare Directiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, pentru efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Art.9, alin.1, lit.c, din Legea 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro