EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022. Puține contestații depuse la Brăila! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2022. Puține contestații depuse la Brăila!

* doar 311 elevi din cei 1.979 care au susținut examenul au cerut recorectarea lucrărilor * 195 contestații au fost depuse la română și 116 la matematică

 

 

 

După afișarea rezultatelor inițiale la Evaluarea Națională absolvenții nemulțumiți de notele obținute au putut depune contestații în zilele de joi și vineri. La Brăila, față de alți ani, puțini elevi au solicitat reevaluarea lucrărilor. Concret, din cei 1.979 candidați care au susținut examenul doar 311 au dorit să depună contestații. Vorbim de 195 contestații la proba de Limba și literarura română și 116 contestații la proba de Matematică. Lucrările vor fi recorectate în aceste zile, iar joi, 30 iunie, vor fi afișate rezultatele finale.

Reamintim că Brăila se află pe locul 3 în ierarhia națională, înainte de contestații, cu o promovabilitate de 91%. Pe primul loc se află județul Cluj, iar pe doi București. Din cei 1.979 candidați brăileni care au susținut examenul 1.800 candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 5 (91%), în timp ce 179 de candidați (9%) au obținut sub 5. La proba de Limba și literatură română rata de promovare este de 93,22%, iar la matematică de 85,30%. Matematica este și disciplina unde s-au obținut 32 note de 10.

Înainte de contestații, niciun elev din Brăila nu are media 10, cea mai mare medie cu care s-a promovat examenul fiind 9,92, obținută de doi elevi: unul de la Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” și unul de la Liceul Tehnologic “Nicolae Oncescu” Ianca.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro