Gara este folosit in mod obisnuit de ETA ca mijloc de comunicare.
"ETA a decis sa declare un armistitiu care va intra in vigoare vineri si va fi permanent", a anuntat Gara, intr-un anunt special difuzat pe Internet.
Armistitiul va fi primul pas spre un mult anticipat proces de pace cu ETA, care a ucis 850 de persoane din 1968 pina in prezent, in lupta sa de a crea un stat independent care sa cuprinda regiuni din nordul Spaniei si sud-vestul Frantei.
ETA, care este considerata organizatie terorista de Statele Unite si Uniunea Europeana, a declarat un armistitiu complet in septembrie 1998, dar si-a reluat actiunile violente in decembrie 1999.
Potrivit Gara, obiectivul ETA este de a determina "progresul procesului democratic in Euskal Herria (Tara Bascilor)".
Organizatia a adaugat ca intentioneaza sa isi stabileasca o noua strategie, cu scopul de a obtine recunoasterea bascilor ca popor.
In ultimul timp, ETA a detonat doar bombe de mica putere care au provocat pierderi neinsemnate. Actiunile sale nu au mai provocat victime din 2003.