Practic, fotbalistul descoperit de Huseyin Tekinalp a reusit sa faca pentru Steaua doua lucruri de incontestabila valoare. Jardel a marcat doua goluri la Sevilla si a calificat formatia din Ghencea in sferturile de finala ale Cupei UEFA, iar joi seara a reusit un gol la fel de important, tot in deplasare, in Giulesti, si chiar daca echipa lui a remizat, aceasta reusita a lui Nicolita s-ar putea dovedi a fi una decisiva in perspectiva calificarii in semifinale.
Cu acest gol, mijlocasul stelist a ridicat la patru numarul reusitelor in cupele europene in acest sezon. Banel Nicolita a deschis seria golurilor in partida pe care Steaua a cistigat-o cu 4-1, pe teren propriu in fata Shelbourne, meci contind pentru turul al doilea preliminar de calificare in Liga Campionilor si a continuat cu cele doua de la Betis Sevilla si unul in Giulesti, devenind acum cel de-al doilea marcator pentru Steaua in cupe, dupa Victoras Iacob care are opt goluri inscrise.
Banel Nicolita nu s-a remarcat doar in Cupa UEFA, ci si in campionat, el reusind sa marcheze un eurogol in partida de pe teren propriu cu Poli Timisoara, formatie la care a debutat in Divizia A. Si ca un paradox, dupa ce Steaua, cu Jardel cel mai bun jucator de pe teren, a invins formatia de pe Bega, el a marcat un gol important si impotriva Rapidului, prima formatie din divizia A care si l-a dorit in lot.
Vreau sa cistigam Cupa UEFA si apoi sa termin casa de la Faurei
Contactat telefonic, ieri, Banel Nicolita, eroul de la Sevilla a declarat in exclusivitate pentru Obiectiv - Vocea Brailei: "La Steaua, toata lumea este extrem de bucuroasa dupa egalul din Grant, o remiza norocoasa pentru rapidisti. La rindul meu pot spune ca am obtinut o dubla revansa in fata rapidistilor. Am dat un gol important, care poate decide calificarea in semifinalele Cupei UEFA si totodata m-am razbunat pe faptul ca la Rapid am primit primul cartonas rosu din cariera mea de fotbalist". Jardel a mai precizat faptul ca foarte multi fani l-au felicitat pentru performantele din ultimele doua saptamini si ca se simte foarte fericit ca nu a fost uitat de braileni. Autorul golului de joi a mai adaugat ca abia asteapta sa ajunga in finalul Cupei UEFA, sa o cistige si apoi sa termine casa de la Faurei, cadoul pe care doreste sa-l ofere pina in toamna familiei lui.
"Vreau sa le multumesc fanilor ca nu m-au uitat si sa le transmit pe aceasta cale sanatate, implinirea dorintelor si ii asigur ca voi face totul sa nu-i dezamagesc. Sper ca totul sa decurga conform asteptarilor si sa accedem in semifinale. In paralel sa continuam cursa pentru cucerirea titlului, iar la vara sa pot sa ma ocup de casa de la Faurei. Jumatate este gata, cealalta jumatate trebuie facuta pina la toamna".