Mergi la conţinutul principal

Ernst & Young: Clasa de mijloc va avea o putere triplă de cumpărare până în 2030

Astfel, puterea de cumpărare a clasei de mijloc la nivel global va ajunge la 56 de trilioane de dolari până în 2030.
Studiul arată că, de acum şi până în 2030, clasa de mijloc va creşte de la 1,8 miliarde de persoane la 4,9 miliarde. Cea mai mare parte dintre aceşti trei miliarde de noi consumatori, care cheltuiesc între 10 dolari şi 100 de dolari pe zi, vor trăi în Asia şi în pieţele emergente.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro