• peste 1.700 de candidaţi brăileni sunt aşteptaţi la “examenul maturităţii”
Noi emoţii pentru absolvenţii de liceu! După ce în luna iunie aceştia au susţinut probele de evaluare a competenţelor, greul abia acum începe. Luni, 1 iulie, candidaţii vor susţine prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română. Miercuri, pe 3 iulie, “examenul maturităţii” continuă cu proba obligatorie a profilului. La Matematică vor susţine testarea scrisă absolvenţii claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, cei care au terminat filiera tehnologică şi absolvenţii de la profilul militar şi profilul pedagogic – specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională. La Istorie vor da proba absolvenţii de la profilul umanist din filiera teoretică şi cei de la toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celor menţionate anterior.
Ultima probă scrisă se va desfăşura joi, 4 iulie. Este vorba despre proba scrisă
la alegere a profilului şi specializării, unde absolvenţii pot opta pentru una dintre următoarele materii, în funcţie de studiile urmate în liceu: Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Filosofie, Logică şi argumentare, Economie, Psihologie şi Sociologie.
Toate cele trei probe sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.
Primele rezultate se vor afişa pe 8 iulie, zi în care pot fi depuse şi contestaţii. Rezultatele finale la examenul de bacalaureat 2019, sesiunea iulie, se vor publica pe 13 iulie.
Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, la probele scrise sunt aşteptaţi 1.738 de absolvenţi de liceu, 1.507 din seria curentă şi 231 din seriile anterioare. Precizăm că la începutul anului şcolar 2018-2019, la clasa a XII-a erau înscrişi 2.244 de elevi. Aşadar, peste 700 de elevi nu au intrat în bacalaureat.
Cei peste 1.700 de absolvenţi care vor susţine bacalaureatul sunt împărţiţi în cinci centre de examen: Colegiul Naţional “N. Bălcescu”, Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci”, Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”, Liceul cu Program Sportiv şi Liceul Tehnologic “Ed. Nicolau”.
Conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei, la nivel naţional 135.655 de absolvenţi de liceu, respectiv 116.037 din promoţia curentă şi 19.618 din seriile anterioare, s-au înscris pentru a susţine examenul naţional de bacalaureat 2019.
“Examenul maturităţii” se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Anul trecut, rata de promovare la Brăila înainte de contestaţii a fost de 77,13%, Brăila ocupând locul 4 în clasamentul pe ţară. Promovabilitatea la nivel naţional a fost de 67,7%.