• un autoturism “Audi” parcat neregulamentar pe Calea Călăraşilor a atras atenţia poliţiştilor, care au demarat cercetările • l-au identificat pe şofer, care avea permisul suspendat din decembrie 2017 şi, în plus, mirosea a alcool, însă a refuzat să sufle în etilotest
O parcare neregulamentară i-a adus mari probleme unui şofer brăilean. Asta pentru că poliţiştii au constatat că era băut şi avea permisul reţinut de un an şi jumătate.
La data de 13 iunie, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au observat un autoturism “Audi”, pe Calea Călăraşilor, ce era parcat neregulamentar. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe un bărbat de 37 de ani din Brăila. Anterior, acesta ar fi condus maşina pe raza municipiului. “Din cercetări a reieşit faptul că şoferul are permisul de conducere reţinut din data de 26.12.2017. De asemenea, bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, acesta emanând halenă alcoolică”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice.