* abia a terminat clasa a VIII-a (Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci”) și deja are în palmares o medalie de aur la olimpiada internațională de astronomie și cinci medalii naționale la astronomie și fizică: trei de aur, una de argint și una de bronz * vara aceasta s-a calificat la două olimpiade internaționale, la seniori, deși teoretic el încă este junior: Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică și Olimpiada Internațională de Astronomie * din toamnă, acesta va merge la liceul olimpicilor - Liceul Internațional de Informatică București (ICHB), acolo unde a fost admis cu bursă * cotidianul ”Obiectiv” vă invită astăzi să-l cunoașteți pe Bogdan Mihai Ciocârlan, ”elevul-fenomen” al Brăilei
Se numește Bogdan Mihai Ciocârlan, are 15 ani și vara aceasta a absolvit gimnaziul la Colegiului Național ”Gh. M. Murgoci”. La prima vedere pare un adolescent ca oricare altul, mai ales când spune: ”Și eu îmi mai pierd vremea pe telefon!”. În spatele modestiei pe care o afișează se ascunde însă un elev-fenomen, un elev care a bătut toate recordurile în materie de performanță școlară.
Primul record l-a înregistrat la 11 ani, în clasa a V-a, atunci când s-a calificat la olimpiada națională de astronomie și i-a ”învins” pe colegii mai mari, de clasa a VII-a și a VIII-a, câștigând medalia de bronz. Tot la 11 ani el se califica și la naționala de informatică. Iar acesta era doar începutul, pentru că în clasa a VI-a s-a calificat la trei olimpiade: informatică, fizică și astronomie, toate anulate însă din cauza pandemiei. În anul de pauză competițională, Bogdan a continuat să învețe, iar în clasa a VII-a obținea medalia de aur atât la olimpiada de fizică, cât și la cea de astronomie. La începutul clasei a VIII-a, la 14 ani, acesta reușea o nouă performanță: aur la prima olimpiadă internațională, cea de astronomie. Iar acum, la finalul clasei a VIII-a, Bogdan a câștigat aurul la naționala de fizică și argintul la cea de astronomie. Iar la astronomie a mai stabilit un record: s-a calificat direct în lotul de seniori ce va reprezenta România la olimpiadele internaționale, el fiind încă junior. O performanță ce în ultimii ani a mai reușit-o un singur elev din țară. Și nu s-a calificat la una, ci la două olimpiade internaționale: Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (14-22 august, Georgia) și Olimpiadă Internațională de Astronomie (octombrie, Italia).
Dacă până aici sunteți impresionați, ei bine, mai avem câte ceva de adăugat la CV-ul lui Bogdan. A obținut a doua cea mai mare notă din Brăila la examenul de Evaluare Națională de anul acesta și a terminat gimnaziul cu media 10. Iar ca să încheiem, aflați că i s-a oferit o bursă să studieze la clasa de olimpici de la Liceul Internațional de Informatică București (ICHB), considerată clasă de elită în învățământului liceal din România.
Dacă la toate aceste performanțe adăugăm și celelalte calități ale lui Bogdan - bun-simț, responsabilate, recunoștința față de cei care l-au ajutat - avem tabloul complet al unui adolescent de excepție. Vă invităm să parcurgeți interviul următor și să-l cunoașteți și voi.
- Ai fost atras de astronomie încă de la grădiniță, iar în clasa a V-a te-ai înscris la cercul de la Palatul Copiilor. Ce te-a atras la astronomie?
- Astronomia nu este doar fizică. Sunt în mare parte povești. Când m-am apucat să studiez astronomia erau tot felul de povești, adică fenomene, nu neaparat complicate, dar care mă captivau și le puteam înțelege la vremea respectivă. Așa că am luat lucrurile în ordine cronologică. Când ești mic înveți astronomie, când ești mare înveți fizică.
- A fost un moment când ai zis că poți face performanță sau un prim profesor care ”ți-a dat curaj”?
- Încă de la început am fost interesat de tot ce se întâmpla la cercul de astronomie de la Palatul Copiilor. De juniori se ocupa doamna Liliana Iacob și dumneaei m-a prezentat și doamnei Becheanu, care lucra mai mult cu seniorii, cu elevii de liceu. Și doamna Becheanu, în clasa a V-a, îmi spunea lucruri de genul: “Vai, dar cum poți să vii fără să știi integrale?” Și eu, fiind în clasa a V-a, ziceam: ”Dar ce sunt integralele? Niște șerpișori!”. Cam atâta știam eu pe atunci. Și la următoarea întâlnire am venit la dumneaei și i-am spus ce e cu integralele, chiar dacă nu înțelegeam. Dumneaei era de fapt ironică, că normal că nu trebuia să știi asta. Și oricum era irelavant, că le înveți la liceu. Dar dumneaei vroia să mă motiveze și să verifice oarecum dacă într-adevăr îmi place atât de mult astronomia. Doamna Nicoleta Becheanu a fost prima care mi-a zis că aș putea ajunge și la nivel de internațională.
- Și cum a fost la prima olimpiadă la astronomie, în clasa a V-a, tu fiind cel mai mic din lot?
- Din primul moment, când am mers la națională, am reușit să mă acomodez cu colegii, și cu cei de la Brăila, și cu cei din alte județe. Mereu am găsit oameni cu care m-am putut asocia cu adevărat, să găsesc lucruri comune cu ei și să scăpăm de bariera asta a vârstei.
- Dar tu, fiind a V-a, concurai cu elevi mult mai mari, care poate veneau cu ”munți de cărți” după ei. Te-ai simțit vreo secundă intimidat?
- Nu e relevant cu câte cărți vii după tine la olimpiadă! E relevant ce ai în cap! Și eu obișnuiam să car cărți după mine, dar la ultimele olimpiade, la fizică cel puțin, nici nu cred că am adus un caiet. Și am luat locul I. Adică nu e relevant, nu contează! Repetatul în ultimul moment, pe mine nu mă ajută.
- Ai continuat să participi la olimpiade și să ajungi la internațională. De unde dorința asta de a fi mereu printre cei mai buni?
- Când eram mic, normal, îi vedeam pe toți copiii aceștia de clasa a VIII-a sau de liceu care luau premii la naționale, mergeau la tot felul de internaționale și mi se părea extraordinar. Cum poți să faci asta? Și, da, a durat un pic până am ajuns la nivelul acela, dar oarecum puterea exemplului m-a făcut să-mi doresc și să-mi placă și mie. Și dacă inițial mergeam cu gândul că vreau să ies pe nu știu ce loc sau să câștig nu știu ce medalie, în timp am reușit să scap de viciul ăsta și să îmi dau seama că eu de fapt merg la olimpiadă fiindcă îmi place să rezolv probleme. Îmi place să mă dezvolt pe laturile acestea care mă pasionează. Și la ultima națională, cea de astronomie, a fost punctul în care am reușit să mă împrietenesc cu oamenii pe care îi consideram idolii mei și pe care îi consider idolii mei pentru că sunt mult mai avansați ca mine. Asta a fost cel mai frumos!
- Ce înseamnă pregătirea pentru olimpiadă?
- În primul rând, ca să mergi la olimpiadă trebuie să știi programa. Parcurgi teoria, cauți să înțelegi cât mai bine fenomenul și, după, îl aplici în probleme. Cam asta e totul. În materie de timp sunt vreo cinci ore pe zi în care rezolv probleme, mă gândesc la tot felul de concepte… Uneori chiar pare stupid să stai să te gândești două ore la o problemă și la cum s-ar mai rezolva ea. Pentru că fiecare problemă e ca o pânză de păianjen și descoperi o groază de fire. Și din lucruri absolut complet paralele poți găsi conexiuni. Ține de exercițiu; în timp începi să ai noțiuni asupra tuturor fenomenelor.
- Tu ești teoretic tot junior dar vei merge la două internaționale la seniori. Cum ai evoluat atât de repede?
- Dacă îți place, înveți! Am fost din ce în ce mai bun pentru că am început să învăț și să fiu mai eficient. Dar mai depinde și de ce profesori ai ca să îți explice. Eu am avut norocul cu doamnele de la cursul de la astronomie de la Palatul Copiilor, care au încercat mereu să îmi explice lucrurile ca să le pot înțelege. În prezent mă pregătesc cu domnul Liviu Arici de la liceu, cu Vlad Oros din Timișoara, olimpic internațional, trece clasa a XII-a, și cu Radu Andrei, pe care îl știți (n.r. – unul dintre cei mai premiați elevi ai Brăilei, fost olimpic internațional la fizică și astronomie). Cu Vlad și Radu lucrez online.
- Și totuși cum ai reușit să te califici la senori la internaționale, tu fiind încă junior?
- Pe baza punctajului obținut la olimpiada națională de astronomie puteam să aleg să fiu junior, adică să concurez cu elevii de gimnaziu sau senior, adică să concurez cu elevii de liceu. Am ales să fiu senior fiindcă este singurul mod în care pot evolua. Altfel bat pasul pe loc. Am vrut să văd cum este experiența, cum e să fii cel mai mic senior și mi-a ieșit. Chiar dacă nu mă așteptam.
- Pentru a ajunge la aceste performanțe ai apelat vreodată la meditații în privat?
- Nu! Sunt foarte multe lucruri pe care înveți să le faci singur și prefer să le fac singur decât să mi le spună anumiți oameni, deoarece reușesc să mă cunosc mai bine pe mine și să știu ce trebuie să fac ca să învăț. Am avut profesorii mei, oamenii care să mă ajute când aveam neclarități și nu a mai fost nevoie de altcineva. Dar mare parte din muncă o fac singur. Vlad și Radu mă ajută cu sfaturi și cu neclaritățile pe care le am, îmi recomandă anumite cărți, care sunt baza fiecărui olimpic de calibru. Sunt doi oameni pe care îi admir și mă bucur că am ocazia să lucrez și să învăț de la ei.
- Toată lumea spune că la olimpiadă e o altă atmosferă. Cum ai descrie tu spiritul olimpic?
- La olimpiadă, noi, elevii, nu suntem adversari. Toți colaborăm ca să distrugem subiectul. Nu sunt orgolii de genul ”Vreau eu să fiu primul!”. Adică eu am luat argint dar m-am bucurat sincer pentru cei care au luat aur. Vreau să distrug preconcepția asta că olimpiada este un loc în care se adună dușmani. Nu există dușmănie! La un moment dat, dacă suntem niște copii evoluați, simțim prietenie, simțim colaborare. ”Dușmanul” este subiectul și noi ne ducem la probă ca să îl ”ucidem”.
- Și pentru că ai pomenit de idei preconcepute, care este cel mai mare mit despre olimpici?
- Probabil că stau toată ziua în casă și învață. Și nu e absolut deloc așa! Noi învățăm să învățăm și asta contează foarte mult. Trebuie să ai o ordine, să fii foarte organizat în privința stocării informațiilor. Să transformi rezolvatul problemelor în ceva elegant. Eu sunt un copil normal. Și eu pierd vremea pe telefon, mai citesc una alta, să mă informez. Îmi place istoria, mă uit la documentare, la filme create de doctori în științe politice care explică progresul societății, al statului.
- Mai ai și alte lucruri care îți plac?
- Pe latura umanistă, mai nou scriu poezii. De vreo jumătate de an am început și chiar îmi place. Pur și simplu am descoperit că e o metodă foarte interesantă și eficientă de a scăpa de frustrările mele și în același timp de a crea ceva frumos și elegant.
- Dincolo de olimpiade, tu ai absolvit și gimnaziul cu media 10. Cum ai făcut să ai note maxime la absolut toate materiile?
- Am învățat!
- Dar nu ai avut și profesori care îți mai puneau câte un 10 pentru că luai medalii la olimpiade?
- Rareori primeam câte un 10 la o materie pentru că luam medalie la olimpiada de fizică sau astronomie. Și dacă făceau asta, eu tot învățam. Și acum, dacă mă întrebați despre scheletul uman la biologie ce l-am învățat în clasa a VII-a, când am fost online, știu să răspund. Adică eu chiar am învățat pentru acele note. Și am învățat pentru că mi s-a părut interesant. Îmi place să învăț, să am o cultură generală. Și la aceste olimpiade e important să ai o cultură generală. Sunt foarte multe probleme în care trebuie să corelezi fenomene din alte științe, să ai o cultură generală din ce se întâmplă în jurul tău. Asta înseamnă fizica: să tratezi fiecare fenomen din punct de vedere obiectiv.
- Vara aceasta ai susținut și Evaluarea Națională, unde ai obținut a doua cea mai mare medie din județ – 9,90. Ai luat 10 la matematică și vreau să știu dacă ți-ai fi dorit să ai 10 și la română?
- Da, mi-aș fi dorit, dar nu e un capăt de țară că n-am luat! Nu contează asta! Și dacă luam 10, până la urmă e doar un număr. Scopul meu nu e să iau mereu 10, ci să îmi măresc cultura generală. Tind către perfecțiune, deși e greu de atins. Și să știți că nici la olimpiadă nu prea se ia punctajul maxim. Sunt foarte rare situațiile în care se întâmplă asta. Și poți să fii printre primii cu punctaje foarte mici dacă subiectele sunt foarte grele. Au fost ani în care la internațională elevii au luat douăzeci și ceva de puncte din cincizeci. Și s-au dat medalii de aur și sunt cei mai buni din lume. Deci nu trebuie să iei 10 ca să demonstrezi că ești bun. Bine, nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic, că tu știi cel mai bine nivelul tău.
- Revenind puțin la examenul de Evaluare Națională, cum ți s-a părut?
- Subiectele la Evaluarea Națională s-au mai schimbat și e foarte frumos acum că la română ne întreabă ce gândim, ne pune să ne exprimăm părerea. Înainte nu se întâmpla asta. Adică e un progres foarte mare. Dar mi se pare că examenul nu reflectă foarte bine ceea ce știi. Reflectă mai degrabă cât de bine scrii în pagină sau cât de bine înțelege corectorul ce vrei tu să spui. Adică dacă am vrea să reflecte mai bine cât de bine gândim și cât de mult știm ar trebui să fie niște întrebări mai obiective. Bine, poate zic eu asta din cauză că îmi plac științele exacte și acolo e de bun simț ca baremul să fie obiectiv și cei care corectează să gândească obiectiv. Trebuie să existe niște standarde mai fixe, asta e părerea mea.
- Sunt foarte mulți olimpici în România, dar în același timp statisticile arată că suntem campioni la analfabetism funcțional. Cum îți explici acest lucru?
- Am ridicat și eu această întrebare și am dezbătut-o cu părinții mei, cu cunoscuții. Cred că este vorba despre motivația noastră de a pleca afară și de a ne dezvolta cât mai mult. Este pasiunea asta arzătoare care ne motivează să evoluăm. Și în Germania sunt mulți copii buni, mulți olimpici. Dar nu așa mulți ca la noi. De ce? Pentru că noi mai avem un scop. Pentru că ei pot rămâne acolo și pot evolua la fel de bine de acasă. Pentru noi, în afară sunt foarte multe oportunități. Dar sunt oameni extrem de ingenioși care intră la universitățile de top sau care își fac o carieră și fără să fie olimpici. Deci nu este obligatoriu să fiu olimpic ca să reușești.
- Din toamnă vei fi elev la Liceul Internațional de Informatică din București. Cum a venit oferta și cum ai reacționat?
- Am luat locul 1 la olimpiada de fizică de anul acesta și m-au invitat să fiu elevul lor. Mi-au oferit bursă la clasa olimpicilor. Vă dați seama că nu poți să te grăbești la această decizie. Este o decizie fină și contează ce alegi. Am discutat cu părinții și am ajuns la concluzia că e cea mai bună variantă. Acolo, la ICHB, sunt oameni cu interese similare. Se fac două clase de olimpici, unde se învață fizică, info, mate și chimie. Eu o să fiu la fizică și o să fac 15 ore de fizică pe săptămână. Mă bucur că am primit această șansă! Sunt foarte puțini oameni care primesc atâtea oportunități. Dar am primit-o pentru că am muncit. Și mă duc acolo să fac ceea ce-mi place. E visul meu!
- Și de acolo ai să zbori și mai sus?
- Dacă o să mă țin de treabă, da! Mulți olimpici de la ICHB merg la internaționale și, după liceu, la universități mari, Harvard, Cambridge și altele.
- Și tu îți dorești tot acolo?
- Universitățile din nord-vestul Americii sunt cele mai bune. Probabil și eu o să vreau să mă duc tot acolo. Dar nu m-am informat deocamdată, plus că mai am de muncit la liceu.
- Știu că ai o relație specială cu părinții tăi. Ce sfat ai primit de la ei legat de plecarea la liceu?
- Pe lângă să-mi pun mâncarea în frigider (râde), să continui să fiu la fel de implicat cum am fost și aici fiindcă lucrurile or să decurgă bine dacă voi face asta.
- O să-ți fie dor de Brăila?
- Cu siguranță! Bucureștiul e mult mai haotic. Mult, mult mai haotic. Dar e probabil singurul loc în care îmi pot atinge potențialul maxim.
- În final, dacă ai mulțumiri de făcut, acum e momentul.
- În primul rând, le mulțumesc părinților mei pentru toată susținerea! Apoi, le mulțumesc lui Vlad Oros și Radu Andrei care mi-au stat alături și în cele mai grele momente! Le mulțumesc tuturor profesorilor din Colegiul ”Murgoci” care m-au sprijinit în tot acest drum al meu cu olimpiadele! De asemenea, mulțumesc Asociației de Părinți din ”Murgoci” și firmei SC Fila Conf SRL pentru sponsorizarea oferită în vederea participării la Olimpiada Internațională de Astronomie! Mulțumiri speciale doamnei Liliana Iacob care m-a recrutat la cercul de astronomie de la Palatul Copiilor! Nu întâmplător am lăsat-o la final pe doamna Nicoleta Becheanu, care din păcate astăzi nu mai este printre noi. Chiar dacă n-am reușit să lucrez foarte mult cu dumneaei, mi-a dat esențialul de care am nevoie ca să mă pot apuca de foarte multe lucruri singur. În memoria dumneaei, am venit de acasă pregătit cu următoarele cuvinte: Doamna Becheanu va sta mereu la catedra sa nestrămutată din camera disciplinei, admirând reușitele, nelăsându-mă să mă morcovesc la eșecuri și antrenându-mă pentru o eternitate.
