Numărul de elevi care optează pentru filiera teoretică este în fiecare an mai mic. Anul acesta au optat pentru teoretic 53% dintre elevii de clasa a VIII-a, mai puţini faţă de anul trecut când au optat pentru această variantă 62% dintre adolescenţi, iar în anii anteriori procentul era şi mai mare. Trebuie remarcat că dintre cei 53% care au ales filiera teoretică, 28% vor la real şi 25% la uman. Dintre ceilalţi, 30% au optat pentru filiera tehnologică şi 16% pentru cea vocaţională. Aceasta este concluzia sondajului realizat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE). Alegerea adolescenţilor este dictată de aptitudini, interese personale, apoi urmează perspectiva financiară şi prestigiul şcolii. În privinţa persoanelor cu care se consultă elevii, pe primul loc sunt părinţii, pe locul al doilea dirigintele, apoi consilierul şcolar.
Liceul care a întrunit cele mai multe opţiuni, 288, este "Nicolae Iorga", cel mai solicitat profil fiind uman, specializarea ştiinţe sociale. Urmează apoi Colegiul "Bălcescu", unde cea mai solicitată specializare este Mate-info, şi Colegiul "Murgoci", unde cele mai multe solicitări sunt înregistrate pentru specializarea Ştiinţele naturii. Un număr apropiat de solicitări, 181, s-a înregistrat şi la Colegiul Economic "Ion Ghica", unde cea mai dorită specializare este Turism şi alimentaţie. Opţiuni numeroase sunt înregistrate şi pentru liceele vocaţionale: LPS - 166, Liceul de Arte 117 şi Liceul Pedagogic - 124, cele mai multe cereri fiind pentru profilul vocaţional învăţători/educatoare. Elevii de clasa a VIII-a mai sunt interesaţi şi de ofertele de la Liceul Însurăţei - 153, Liceul "Cerna" - 130, Colegiul Tehnic "Istrati" - 92, Liceul "Saligny" - 79, Colegiul "Aslan" - 73, Liceul "Oncescu" Ianca - 65, Liceul "Angelescu" Ianca - 61 sau Liceul "Vâlsan" din Făurei - 56. Celelalte unităţi de învăţământ au înregistrat şi ele solicitări, dar ceva mai puţine. Singura unitate de învăţământ pentru care nu şi-a exprimat opţiunea niciun elev este Liceul "Matei Basarab" din Măxineni.
La sondajul privind opţiunile şcolare ale elevilor de clasa a VIII-a s-a aplicat un chestionar având opt itemi cu alegere multiplă, la care au răspuns 2.225 de subiecţi, 1.429 din municipiu şi 796 din judeţ, din 61 de unităţi de învăţământ, 34 din municipiu şi 27 din judeţ.