• sunt în toi pregătirile pentru Ziua Eroilor României, sărbătoare națională celebrată, an de an, odată cu Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paști • la inițiativa prefectului Brăilei, Iulian Timofei, elevii de la Liceul de Arte „Hariclea Darclee” vor revopsi tricolorul pe crucile de piatră ale eroilor înmormântați la „Sf. Constantin”
Pregătiri pentru evenimentele prilejuite de Ziua de 25 mai - sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor României.
Astfel, prefectul Brăilei, Iulian Timofei, s-a întâlnit, marți, 16 mai, cu reprezentanți ai Garnizoanei Brăila, elevi ai Liceului de Arte „Hariclea Darclee”, cadre didactice, cadre militare în retragere și în rezervă, consilieri municipali, precum și reprezentanți ai structurii locale a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” - Filiala Brăila (reprezentată de col. (r.) Constantin Giurgea), punctul de întâlnire fiind Cimitirul Eroilor din cadrul Cimitirului „Sf. Constantin”. „Începând de astăzi (16 mai - n.r.) adolescenții vor revopsi toate crucile eroilor martiri, iar la final, pe fiecare în parte, se va aplica o bandă tricoloră. Le mulțumesc și îi felicit pe elevii Liceului de Arte „Hariclea Darclee” și pe profesorii îndrumători pentru implicare și efortul depus, iar pe brăileni îi invit joi, 25 mai, să participe la activitățile ce vor fi organizate special pentru Ziua Eroilor României”, a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, prefectul Brăilei, Iulian Timofei, el însuși cadru militar în rezervă.
În fiecare an, Ziua Eroilor României este celebrată odată cu sărbătoarea creștină a Înălțării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paști, evocând memoria celor căzuți pe câmpurile de luptă, pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. Cu acest prilej, sunt oficiate slujbe de pomenire la monumentele eroilor și sunt depuse jerbe de flori, de către autorități și organizații .
Ziua Eroilor este sărbătoare națională a României, statornicită încă din perioada interbelică, pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. Astfel, prin Decretul-Lege nr. 1693/4 mai 1920 privind cinstirea Zilei Eroilor, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită, în fiecare an, de ziua Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi pe eroii români și străini. În această zi specială, românii de aici și de pretutindeni aduc un profund omagiu Eroilor Neamului care și-au dat viața pentru apărarea patriei și pentru salvarea ființei noastre naționale.
La Cimitirul Eroilor de la „Sf. Constantin” se află, printre altele, Monumentul Eroilor Români căzuți în Campania din 1913, Osuarul celor 1.307 eroi brăileni căzuți în Moldova, în 1917 (pe acest monument, se află scrise cuvintele: „Moartea lor este viața noastră. Omagiu celor 1.307 oseminte ale eroilor morți în 1917, în Moldova și reînhumați în Cimitirul Eroilor din Brăila, în 1938”), Monumentul Eroilor Români căzuți în Campaniile din 1916-1919/1941-1944, Capela Militară, Monumentul generalului de divizie Ion Macri (1868-1937), al cărui bust de bronz, realizat în anul 1923, a fost furat de indivizi necunoscuți, Monumentul generalului de divizie Moise Groza (1844-1919), Monumentul Comisarului Erou Al. Popovici (1862-1917), Monumentul soldaților italieni, Monumentul soldaților ruși căzuți în Campania 1877-1878, Monumentul soldaților germani și cimitirul soldaților sovietici.
Tot aici se află o adevărată „pădure de cruci” din mozaic cu tricolor, pe care sunt scrise numele eroilor căzuți și unitatea militară în care au slujit țara și pe care le revopsesc, acum, elevii de la „Darclee”.