• acesta este titlul proiectului cu care elevii de la clasa a XI-a A s-au înscris în competiţia “Euroscola”
Elevii de la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” s-au înscris în competiţia “Euroscola”, concursul naţional pentru licee organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub titlul generic „Europa pentru noi”, iar participanţii sunt invitaţi să identifice şi să aleagă unul dintre proiectele realizate cu finanţare europeană în zona în care se află unitatea lor de învăţământ şi să realizeze o campanie de promovare a acestuia.
În acest context, sub îndrumarea profesorilor Carmen Botea şi Corina Pavel, elevii de la clasa a XI-a A au ales proiectul “Reabilitarea zonei de promenadă cuprinsă între strada Calea Călăraşilor şi Faleza Dunării”, implementat de Primăria Municipiului Brăila prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională - Programul Operaţional Regional 2007-2013. Campania de promovare se numeşte “Toate drumurile duc la... Dunăre” şi implică organizarea mai multor evenimente ce au ca scop creşterea gradului de conştientizare a locuitorilor de toate vârstele din Brăila asupra importanţei sociale şi culturale a Esplanadei dunărene. Totodată, elevii au urmărit să demonstreze că această zonă a oraşului ar trebui să fie înscrisă printre obiectivele turistice ce merită vizitate, fiind un loc unic în România, atât pentru ansamblul de fântâni cinetice, dar şi pentru spaţiul de promenadă care îmbină perfect peisajul urban cu faleza fluviului liniştit.
Prima activitate organizată în cadrul campaniei a avut loc pe 29 septembrie, în amfiteatrul colegiului, acolo unde elevii claselor a VI-a si a VII-a şi-au lăsat imaginaţia să zboare şi au desenat cum ar vrea ei să arăte Esplanada peste 50 ani. Toate lucrările vor fi reunite într-o expoziţie. A urmat apoi o întâlnire cu primarul Marian Dragomir, iar pe 5 octombrie, la Brăila Mall, elevii au organizat un eveniment “dulce”, un Târg de prăjituri intitulat “A taste of local tradition”. Preţ de câteva ore, vizitatorii au putut găsi toate “esenţele” multietnice din oraşul nostru într-un singur loc - greceşti, româneşti, turceşti, ruseşti şi armeneşti.
O altă activitate interesantă a fost o vânătoare de comori (“Tresure Hunt”), organizată pe 7 octombrie, unde participanţii au primit indicii şi ghicitori legate de Uniunea Europeană şi proiectul de reabilitare a zonei de promenadă.
Iar campania continuă cu încă două evenimente. Primul este un concurs de şah ce va avea loc astăzi pe Esplanadă. Al doilea este un concert ce se va desfăşura duminică pe platoul din faţa Primăriei, momentele artistice urmând să fie susţinute de grupul “Steluţe Dunărene”, Cristina Antonescu şi Raluca Tănase.