Elevii de la «Murgoci» şi Stăncuţa, donaţii de 1.300 lei pentru Cristi. Un ornament de Crăciun pentru licitaţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii de la «Murgoci» şi Stăncuţa, donaţii de 1.300 lei pentru Cristi. Un ornament de Crăciun pentru licitaţie

• copiii din clasele a V-a şi aVI-a de la Colegiul “Murgoci” au strâns 552 lei din vânzarea produselor handmade la biserica “Sf. Parascheva” • elevii de la Stăncuţa au strâns 750 lei cu urna • o coroniţă decorată cu globuleţe şi fructe uscate, realizată manual, va fi scoasă la licitaţia de vineri, din “Maddison Pub”

 

Şcolile brăilene impresionează, din nou, prin solidaritatea elevilor şi cadrelor didactice faţă de Cristian Filip. Noi donaţii au sosit la redacţia cotidianului “Obiectiv - Vocea Brăilei”. Elevii claselor a V-a şi a VI-a, de la Colegiul Naţional “Gheorghe M. Murgoci”, au reuşit să strângă 552 lei, după ce au vândut obiecte realizate handmade în cadrul Târgului caritabil de Crăciun “Să nu-i uităm pe cei mai trişti ca noi”, organizat la Parohia “Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Acţiunea a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, iar creştinii prezenţi la slujba de duminică au cumpărat produsele copiilor.

O altă donaţie vine din partea Şcolii Gimnaziale Stăncuţa. Atât elevii, cât şi profesorii au donat, fiecare cât a putut, iar la final s-au strâns 750 lei. Aceştia i-au transmis lui Cristi multă sănătate. Mulţumim tuturor pentru generozitate.

 

Un ornament de Crăciun lucrat manual va fi scos la licitaţie

O femeie din Brăila, Andreea Mihoci, ne-a adus la redacţie, ieri, un ornament de Crăciun, pentru licitaţia de vineri. Este vorba despre o coroniţă albă, realizată manual, decorată cu globuleţe şi fructe uscate. Preţul de pornire este 60 lei.

Reamintim că, luni, au mai fost aduse la redacţie alte 4 obiecte: o icoană ce o înfăţişează pe Maica Domnului, realizată de Andreia-Georgiana Casănaltă (13 ani) în cadrul Atelierului “Catrinel”; un ceas realizat de copiii de la Atelierul de Quilling organizat de “Quilling by Monica” la Şcoala Gimnazială “Mihu Dragomir”; “Hortensia”, o plantă reprodusă prin tehnica hârtiei rulate, sau quilling, realizată de Matei Tudor (12 ani), fiul celor doi artişti de la “Quilling by Monica”; un tablou cu mandala, realizat tot în quilling, donat de către Cătălina Ivaşcu, învăţătoare la Şcoala Gimnazială “Dimitrie Cantemir”. Mulţumim!

Licitaţia va avea loc vineri, 15 decembrie, în cadrul evenimentului caritabil “Împreună pentru Cristi”, în “Maddison Pub”. Vă aşteptăm la spectacolul caritabil, în cadrul căruia vor urca pe scenă elevi brăileni talentaţi, dar şi nume mari, precum Cosy, Karym şi Celia. Au mai rămas doar câteva bilete disponibile! Preţul unui bilet este 25 lei.

Persoanele care vor să participe la licitaţie pot intra în sală pe bază de invitaţie. Solicitarea invitaţiei şi pre-rezervarea obiectului de artă pentru care vreţi să licitaţi se poate face prin e-mail la adresa: licitaţie@obiectivbr.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro