• lotul brăilean a bifat două premii III, un premiu special şi o menţiune • elevii s-au întors de la Oradea şi cu steagul olimpiadei, anul viitor Brăila fiind gazda acestei competiţii
Rezultate remarcabile pentru elevii brăileni la Olimpiada Naţională de Geografie, desfăşurată în perioada 19-25 aprilie la Oradea. Patru din cei şase elevi participanţi la competiţie s-au întors acasă cu premii.
Lotul brăilean a bifat două premii III, un premiu special şi o menţiune. Premiul III a fost câştigat de Alexandru Constantin, clasa a IX-a, “Murgoci”, prof. Gabriel Pascu. “Pentru mine a fost o experienţă foarte mare şi consider că acest lucru m-a ambiţionat să perseverez în continuare şi să merg la olimpiade, mai ales la geografie”. Cel de-al doilea premiu III l-a obţinut Radu Pupezeanu, clasa XI-a, “Bălcescu”, prof. Mariana Cîineanu. “Vreau să spun că sunt fericit de rezultatul pe care l-am obţinut, nu mulţumit, pentru că eu consider că dacă sunt mulţumit nu evoluez. Vreau mai mult de atât. Sunt fericit pentru că a fost primul an la care am participat la naţională şi am obţinut şi premiu. Neavând experienţa anilor trecuţi, pentru mine înseamnă o realizare”. Fericiţi sunt şi Ioana Sabina Susanu, clasa a X-a, care a câştigat un premiu special şi Alexandru Gabriel Chivu, clasa a IX-a, care a obţinut o menţiune. Ambii sunt elevi la “Bălcescu” şi au fost pregătiţi de prof. Mariana Cîineanu. Toţi cei patru elevi au dorit să le mulţumească profesorilor îndrumători, familiei şi prietenilor.
De asemenea, cei patru au intrat la barajul pentru Olimpiada Internaţională de Geografie şi Balcaniada de Geografie, care au cuprins două probe: una orală şi una teoretică. Ei au trecut de proba orală, iar la proba scrisă s-au situat la mijlocul clasamentului.
Steagul Olimpadei Naţionale de Geografie a ajuns la Brăila
Pe lângă premiile obţinute la această competiţie, lotul brăilean s-a întors acasă şi cu steagul Olimpiadei Naţionale de Geografie. În ultimii ani, a devenit o tradiţie ca reprezentanţii judeţului în care s-a desfăşurat olimpiada să înmâneze steagul judeţului care urmează să organizeze următoarea ediţie, iar anul viitor competiţia se va desfăşura în oraşul nostru.
Miercuri, cei şase elevi care au reprezentat Brăila la olimpiadă au venit la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila şi au predat steagul inspectorului şcolar general Cătălin Canciu. “Suntem deosebit de onoraţi, îl vom pune într-un loc de cinste. Acest lucru ne bucură şi ne provoacă. Felicit lotul brăilean, vă mulţumesc pentru înmânarea drapelului şi vă urez succes ca la anul să fim la fel de bucuroşi”, a spus Cătălin Canciu.