Elevii brăileni au fost poliţişti pentru o zi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii brăileni au fost poliţişti pentru o zi

De Ziua Poliţiei Române, elevii de la Şcoala "M. Sadoveanu", Şcoala cu clasele I -VIII nr. 22 şi Şcoala nr. 10 din municipiu au fost invitaţi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila pentru a afla o parte din tainele meseriei de poliţist. Spre încântarea lor, copiii au fost aduşi cu maşini speciale ale poliţiei şi au asistat la exerciţii demonstrative prezentate de "mascaţii" de la Serviciul de Intervenţie Rapidă.
Cei mici au fost întâmpinaţi de adjunctul inspectorului şef, subcomisar de poliţie Adrian Glugă, care le-a vorbit despre importanţa activităţilor defăşurate de poliţişti şi despre necesitatea respectării legilor de către toţi cetăţenii, indiferent de vârstă.

Elevii de la Şcoala nr. 22 au susţinut în faţa poliţiştilor două scenete cu mesaje împotriva violenţei, care au fost realizate în cadrul unui proiect de colaborare între unitatea de învăţământ şi IPJ Brăila, intitulat sugestiv "Şcoala Nonviolenţei". "Elevii au fost implicaţi într-o serie de activităţi de prevenire a violenţei în mediul şcolar, pe parcursul cărora au învăţat să identifice şi să gestioneze într-un mod eficient şi constructiv emoţiile negative pe care fiecare individ le experimentează în viaţa de zi cu zi. Scenetele prezentate au vizat tocmai aceste modalităţi de transformare a trăirilor negative în comportamente dezirabile din punct de vedere social", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ. La activităţi au participat şi elevi de la Şcoala cu clasele I - VIII "M. Sadoveanu" care au realizat desene ce reflectă munca unui poliţist, în cadrul concursului cu tema "Poliţiştii apără legea", cele mai reuşite lucrări fiind expuse în holul instituţiei. Copiii au primit cadouri şi diplome din partea poliţiştilor pentru implicarea în activităţile de educare antivictimală şi antiinfracţională.

Elevii au vizitat şi Serviciul Criminalistic, unde au avut ocazia să vadă aparatura cu care lucrează poliţiştii pentru a prinde infractorii şi au asistat la o demonstraţie de prelevare de urme palipare, câţiva dintre copiii fiind amprentaţi, spre amuzamenul celorlalţi. Interesul celor mici a fost maxim atunci când au asistat la exerciţiile demonstrative prezentate de "mascaţii" de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, care le-au arătat copiilor cum acţionează atunci când infractorii nu cooperează şi este necesară intervenţia în forţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro