Elevii şi bugetarii, 5 zile de vacanţă, de Sf. Andrei şi Ziua Naţională | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii şi bugetarii, 5 zile de vacanţă, de Sf. Andrei şi Ziua Naţională

În perioada 30 noiembrie - 2 decembrie angajaţii din sistemul bugetar şi elevii vor sta acasă.

Guvernul a decis ca ziua de vineri, 2 decembrie, să fie zi nelucrătoare pentru toţi salariaţii din sectorul de stat. De asemenea, nici copiii nu vor merge la şcoală şi se vor putea bucura de încă o zi fără cărţi, caiete şi cursuri.

Astfel, pe lângă ziua de 2 decembrie, bugetarii şi elevii vor avea liber pe 30 noiembrie (de Sfântul Andrei) şi 1 Decembrie (Ziua Naţională a României). În total, vor fi 3 zile libere nelucrătoare, la care se adaugă cele două de weekend. Aşadar, în total, vor fi 5 zile de mini-vacanţă.

Bugetarii vor recupera însă ziua de vineri, 2 decembrie, în următoarea săptămână, mai precis sâmbătă, 17 decembrie. În ceea ce priveşte instituţiile publice, acestea îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal sâmbătă, 17 decembrie, sau vor prelungi timpul de lucru de luni, 5 decembrie, până vineri 16 decembrie.

În sectorul privat, decizia acordarii zilelor libere sau recompensarea lor în cazul în care activitatea nu poate fi sistată este luată la nivelul fiecărei unităţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro