Elevii în siguranţă, la şcoală şi pe stradă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Elevii în siguranţă, la şcoală şi pe stradă

Elevii brăileni au fost implicaţi în activităţi intense, în cadrul proiectului "Zilele Siguranţei". Timp de o săptămână şi jumătate, preşcolari, elevi de la gimnaziu şi liceeni, au stat faţă în faţă cu poliţiştii, reprezentanţii Centrului Antidrog şi Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de persoane. Ei au învăţat cum să circule corect şi cum să se ferească de droguri şi de capcanele de pe internet.
Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila, Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi şi OMV Petrom S.A. şi-au unit eforturile, într-un demers care a avut drept scop conştientizarea tinerilor cu privire la situaţiile care pot constitui riscuri la adresa siguranţei personale. Zilele trecute, acţiunile din cadrul proiectului s-au încheiat iar elevii au avut ce învăţa. Potrivit poliţiştilor, acesta este al cincilea proiect derulat în judeţul Brăila, în perioada 2014- 2015, la iniţiativa şi cu susţinerea OMV Petrom şi a oferit elevilor din localităţile Ianca, Plopu şi Oprişeneşti prilejul de a obţine informaţii şi de a dobândi deprinderi care să îi ajute să evite implicarea în evenimente negative. "Beneficiarii proiectului au fost, în mare parte, copii care provin din familii cu situaţie financiară precară sau ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi care, lipsiţi de supraveghere şi îndrumare, pot face alegeri nepotrivite pentru viitorul lor. Temele abordate de specialişti în cadrul întâlnirilor cu elevii au fost adaptate fiecărei categorii de vârstă şi au vizat subiecte precum siguranţa rutieră, siguranţa pe internet, prevenirea actelor de violenţă, a traficului de persoane şi a consumului de substanţe psihoactive, precum şi siguranţa în comunitate", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Preşcolarii şi elevii claselor pregătitoare de la Grădiniţa şi Şcoala Gimnazială Oprişeneşti au aflat, de la poliţişti principalele reguli de circulaţie, marcajele şi semnele rutiere pe care trebuie să le cunoască şi să le respecte. O atracţie deosebită pentru copii a reprezentat-o autospeciala Poliţiei Rutiere, care le-a fost prezentată de reprezentanţii Poliţiei Oraşului Ianca. În cadrul întâlnirilor cu elevii de nivel gimnazial şi liceal de la şcoala Gimnazială Plopu, Liceul Tehnologic "Nicolae Oncescu" şi Liceul Teoretic "Constantin Angelescu" din oraşul Ianca, poliţiştii au abordat aspecte precum gestionarea situaţiilor conflictuale apărute în mediul şcolar şi riscurile utilizării internetului fără luarea unor minime măsuri de protecţie a datelor personale. Elevilor li s-a explicat faptul că propriile alegeri îi pot aduce, uneori, chiar în postura de infractori şi au fost sfătuiţi să îşi selecteze cu grijă prietenii. În ce priveşte siguranţa în mediul on line, tinerii au fost informaţi cu privire la infracţiunile care pot fi săvârşite prin intermediul internetului şi ale căror victime pot fi minorii, modul în care acţionează infractorii şi măsurile de protecţie pe care trebuie să le adopte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro