Acţiuni concertate ale poliţiei brăilene, pentru depistarea elevilor chiulangii.
În ziua de vineri, 8 aprilie 2016, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila şi Poliţiei Oraşului Ianca au desfăşurat acţiuni în zona unităţilor de învăţământ de pe raza de competenţă, pentru combaterea absenteismului şcolar şi a faptelor antisociale, informează Biroul de Presă al IPJ.
În timpul raziilor, poliţiştii au verificat 12 paznici care efectuau serviciul la tot atâtea unităţi de învăţământ şi au purtat discuţii cu elevii aflaţi în pauze, explicându-le acestora despre delincvenţa juvenilă şi despre prevenirea ei. Totodată, au fost efectuate verificări la 17 unităţi comerciale de tip cafe-bar şi săli de jocuri amplasate în imediata apropiere a şcolilor, fără a fi constatate probleme deosebite.
"Pe timpul desfăşurării activităţilor, poliţiştii au depistat în municipiul Brăila 22 de elevi care absentau nemotivat de la cursuri, sens în care au fost informaţi reprezentanţii legali ai acestora, precum şi unităţile şcolare, pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare, pentru prevenirea acestor abateri disciplinare", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Sogor.