Ei sunt directorii! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Lista conducătorilor școlilor și liceelor din Brăila

Ei sunt directorii!

* deși mulți au dorit să fie ”no name”, cotidianul ”Obiectiv” a aflat lista directorilor de școli care au câștigat concursul derulat la finalul anului trecut * din cele 141 posturi vacante doar 92 au fost obținute în urma examenului * pe restul de 49 posturi rămase libere (35% din totalul posturilor), inspectorul școlar general a numit directori prin detașare * în această perioadă Ministerul Educației a dat startul unui nou concurs pentru managerii de școli

 

știgătorii concursului de directori, derulat în perioada septembrie-decembrie 2021, și-au preluat mandatele pe 17 ianuarie 2022. Așa cum bine știți, candidații au avut posibilitatea să nu își dezvăluie identitatea și mulți profesori brăileni au preferat să se ascundă în spatele unor coduri. Cu toate acestea, cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” a făcut o solicitare către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila pentru a afla numele celor care vor fi manageri în următorii patru ani, iar astăzi vă prezentăm lista lor.

Facem precizarea că la concurs au fost scoase 141 posturi în unitățile brăilene, din care doar 92 au fost ocupate prin concurs.

Cine sunt noii directori?

La liceele din Brăila, directorii care au câștigat postul prin concurs sunt:

- Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” – director Mihaela Giurcă

- Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” – director Silvia Petrescu, director adjunct Carmen Botea

- Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” – director Elena Simona Doroftei

- Colegiul Național ”Ana Aslan” – director Adriana Cristina Petcu, director adjunct Alina Colescu și Nicoleta Stamate

- Colegiul Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” – director Dana Elisabeta Piron, director adjunct Fănica Lupea

- Liceul Teoretic ”Panait Cerna” – director Veronica Picuș

- Liceul Teoretic ”Mihail Sebastian” – Gheorghiță Rușu

- Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” – director Gheorghe Antonescu

- Liceul cu Program Sportiv – director Dan Mihai Gheorghiță, director adjunct Carmen Elena Toma

- Colegiul Economic ”Ion Ghica” – director Istrate Camelia, director adjunct Andrei Ionuț Lepădatu;

- Colegiul Tehnic ”C. D. Nenițescu” – director adjunct Geanina Mariana Ciric

- Liceul Tehnologic ”Panait Istrati” – director Gabriela Panait

- Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” – director Adriana Elena Dumitrescu

- Liceul Tehnologic ”Edmon Nicolae” – director Magdalena Ene, director adjunct Manuela Buzoianu

- Liceul Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu” – director Silvia Zăinescu

În județ, la Liceul Teoretic ”Constantin Angelescu” Ianca, Emil Ștefănuț Dragomir a câștigat al doilea mandat de director, iar postul de director adjunct a fost obținut de Anca Adriana Caraman. La Liceul Tehnologic ”Nicolae Oncescu” Ianca concursul a fost câștigat de Mirela Cazacu (director) și Viorica Buzea (director adjunct), iar la Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” Însurăței postul de director a fost câștigat de Mihaela Năstăsescu. În final, la Liceul Teoretic ”George Vâslan” Făurei, director plin este Gabriela Claudia Petrovici, iar director adjunct Livia Condurache.

În ceea ce privește școlile gimnaziale, noii directori sunt:

- Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” – director Victorina Ciomîrtan, director adjunct Mihaela Baltă

- Școala Gimnazială ”Fănuș Neagu” – director Emilia Luntraru, director adjunct Petruța Calu

- Școala Gimnazială ”Ion Creangă – director Elena Livia Băcanu, director adjunct Nicoleta Stoica

- Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” – director Anișoara Lepădatu

- Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” – director Magdalena Cotlerenco-Medeleanu

- Școala Gimnazială ”Ion Băncilă – director Anamaria Dumitru, director adjunct Lavinia Aramă

- Școala Gimnazială ”Mihu Dragomir” – director Gina Șuchea

- Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” – director Nicoleta Dincă, director adjunct Costel Bogoi

- Școala Gimnazială ”Anton Pann” – director Mihaela Râpa

- Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” – director Cristina Trăistaru

- Școala Gimnazială ”Radu Tudoran” – director Otilia Adriana Teodoru

- Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu” – director Oana Mariana Oprea

- Școala Gimnazială ”George Coșbuc” – director Iulia Colioglu

- Școala Gimnazială ”Sfântul Andrei” – director Cătălina Rotaru

- Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” – director Alina Adriana Tudor

- Școala Gimnazială ”Nedelcu Chercea” – director Dorel Costel Onosa, director adjunct Georgiana Zota

- Școala Gimnazială ”Vasile Băncilă – director Elena Sorina Nicolescu

Facem precizarea că aceștia și-au câștigat mandatul prin concurs.

 

49 directori și adjuncți numiți prin detașare

După finalizarea concursului, pe posturile rămase vacante, adică circa 35% din totalul celor scoase la concurs, inspectorul școlar general, Cătălin Canciu, a numit directori prin detașare în interesul învățământului. Astfel, la Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” a fost numit director adjunct Cimpoae Florentin, la Colegiul Tehnic ”C. D. Nenițescu” director a fost numită Angelica Mușat, la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” director adjunct este acum Mihaela Cristina Oprea, iar la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” director este Alexandru Diță. La Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” Măxineni director a fost numită Mirela Calu, iar director adjunct Virgil Neagu. La Liceul Tehnologic ”Panait Istrati”, pe postul de director adjunct a venit prin detașare Camelia Drăgan, la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” pe postul de adjunct Ionel Radu, iar la Liceul Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu” pe postul de adjunct a fost numit Paul-Dima Dafinoiu. Un post de adjunct a rămas vacant și la Liceul Teoretic ”Constantin Angelescu” Ianca, fiind detașat Viorel Ciucașu. În municipiu, pe lista directorilor numiți prin detașare se află: Școala Gimnazială ”Al. Pușkin” – director Maria Milea; Școala Gimnazială ”Anton Pann” – director adjunct Emanuela Alina Mosor; Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” – director Cristina Trăistaru; Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” – director adjunct Mirela Marinela;  Școala Gimnazială ”Nikos Kazantzakis” – director Daniela Surdu; Școala Gimnazială ”Radu Tudoran” – director adjunct Mihaela Cociașu; Școala Gimnazială ”Vlaicu Vodă” – director Mirela-Carmen Rusen, director adjunct Raluca Isac; Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” – director adjunct Nicoleta Enache; Școala Gimnazială ”Mihu Dragomir” – director adjunct Mihaela Condurache; Grădinița nr. 36 – Valentina Fotin; Grădinița nr. 11 – Elena Hrimiuc; Grădinița nr. 56 – Cătălina Viorela Pațelea; Grădinița nr. 6 – Gena Grosu; Grădinița nr. 49 – Simona Boboc.

În ceea ce privește școlile din județ, numiri prin detașare s-au făcut la Mărașu - director Ionela Ene; Galbenu - director adjunct Rada Bălan, Tufești - director adjunct Oana Gabriela Horvat, Însurăței - director adjunct Romeo Cătălin Preda, Berteștii de Jos – director Steluța Gheorghiță, director adjuct Paula Radu; Bordei Verde – director Marioara Lipan Dogărescu, Cazasu – director Petruș Dorobanțu, Cireșu – director Simona Șerbu, Gemenele – director Lucian Florin Măzărescu, Lanurile – director Răzvan Iacob, Racoviță – director Aurel Fătu, Roșiori – director Roxana Iuliana Istrate, Stăncuța – director Georgiana Ionela Oancea, Surdila Găiseanca – director Iuliana Istrate, Traian – director Aurelia Bașliu, Victoria – director Florin Mirel Bornaz, director adjunct Gica Tudor; Vișani – director Mioara Mărtinescu; Viziru – director Steluța Neagu, director adjunct Petrica Violeta Măciucă; Școala Profesională ”Emil Drăgan” Grădiștea – director Alina Aramă.

Precizăm că la Palatul Copiilor a fost numit director Ghiță Nedelcu, iar Ștefan Aftodor la Centrul Județean de Excelență Brăila.

 

Directori doar pentru 3 luni. Urmează un nou concurs

Ministerul Educației a decis să organizeze o nouă etapă a concursului de directori, pentru a fi ocupate posturile rămase vacante în urma sesiunii din iarna anului trecut. Așadar, cei 49 directori și adjuncți din Brăila numiți de inspectorul școlar general prin detașare vor avea un mandat scurt, de doar trei luni.

Potrivit calendarului noii sesiuni a examenului, până pe 25 ianuarie candidații se pot înscrie la concurs. Între 26 și 28 ianuarie are loc evaluarea dosarelor de înscriere, iar pe 31 ianuarie va fi afișată listei candidaților admiși. Urmează o perioadă dedicată remedierii eventualelor erori la etapa de înscriere. Pe 18 februarie este programată proba scrisă, iar rezultatele vor fi comunicate candidaților în aceeași zi. Contestații se pot face între 18-19 februarie, rezultatele finale la proba scrisă urmând să fie afișate pe 22 februarie.

Proba de interviu se va desfășura între 16-25 martie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 29 martie. Pe 4 aprilie se vor emite deciziile de numire în funcții a candidaților care vor promova concursul, cu intrare în vigoare la 19 aprilie 2022.

La etapa concursului din toamna trecută, potrivit Ministerului Educației, au fost ocupate doar 60% dintre posturile scoase la concurs. Anul trecut, la examen au fost scoase 8.652 de funcții vacante la nivel național (din care 6.231 funcții de director și 2.421 funcții de director adjunct). După încheierea concursului, la nivel național, inspectoratele au detașat persoane pe 40% din posturile de directori și directori adjuncți ale școlilor din România, adică circa 3.460 de posturi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro