Primele fotografii oficiale ale Prinţesei Charlotte, în care fiica Ducilor de Cambridge apare în braţele fratelui ei mai mare, Prinţul George, au fost difuzate de Palatul Kensington, relatează Agerpres.
Mini-albumul de familie o prezintă de mica prinţesă, născută la 2 mai, într-o ipostază extrem de relaxată, împreună cu Prinţul George, care, în pofida vârstei lui frage - va împlini doi ani în luna iulie -, are o atitudine protectoare faţă de surioara lui, pe care o pupă pe frunte.
Spre deosebire de primele imagini oficiale ale Prinţului George, în care acesta putea fi văzut împreună cu părinţii săi, şi care au fost realizate de bunicul matern, Michael Middleton, actualele poze au ca autor chiar pe mama celor două vlăstare regale, Catherine, soţia Prinţului William al Marii Britanii. Sesiunea fotografică s-a desfăşurat la reşedinţa Anmer Hall, din Norfolk, la mijlocul lunii mai.
Publicarea fotografiilor oficiale ale Prinţesei Charlotte a avut loc la scurt timp după anunţul în legătură cu botezul său, programat pentru data de 5 iulie, la Biserica Sfânta Maria Magdalena din Sandringham.
Născută la 2 mai, în spitalul Saint Mary din Londra, Prinţesa Charlotte ocupă locul al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după bunicul său patern, Prinţul Charles, tatăl său, Prinţul William, şi fratele său, Prinţul George.