EFOR solicită reformarea legislaţiei electorale şi a Parlamentului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

EFOR solicită reformarea legislaţiei electorale şi a Parlamentului

Expert Forum a emis recent un comunicat de presă prin intermediul căruia solicită partidelor politice să reformeze legislaţia electorală precum şi a Parlamentului României. În acest sens, aceştia propun pentru alegerile locale adoptarea unui sistem majoritar uninominal în două tururi de scrutin pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene, iar pentru cele parlamentare, unul proporţional, cu vot pe liste deschise.
"Forma actuală a legislaţiei, prin care primarii se aleg într-un singur tur de scrutin nu asigură reprezentativitate şi elimină adevărata confruntare între competitori. Actualul sistem avantajează primarii şi preşedinţii de CJ în funcţie, iar pentru a asigura cât mai bine respectarea acestor principii solicităm reintroducerea sistemului majoritar în două tururi de scrutin", se arată în documentul emis de EFOR.
De asemenea, experţii consideră că reformarea Parlamentului este obligatorie şi necesită o schimbare de la temelii a vieţii politice, prin liberalizarea accesului la piaţa politică şi o reformă a legislaţiei electorale.
"Actuala structură nu oferă reprezentativitate, mai ales dacă ne uităm la formula de distribuţie a mandatelor: câştigarea unui colegiu e mai degrabă o chestiune de şansă şi nu ţine întotdeauna de voturile exprimate de cetăţeni. În 2012 au apărut disfuncţiuni vizibile în traducerea voturilor în mandate, prin generarea de prime electorale consistente pentru câştigători. Considerăm că este nevoie de o formulă care să îmbine stabilitatea sistemului cu reprezentativitatea şi care să ofere posibilitatea alegătorilor de a-şi exprima cu adevărat opţiunea electorală", se mai precizează în comunicat.

"Trebuie redus numărul de parlamentari şi pragul electoral (la 2%)"

EFOR propune sistemul proporţional pe liste de partid deschise, care, spre deosebire de votul pe liste închise, permite cetăţenilor să voteze lista de partid, dar şi să opteze pentru unul sau mai mulţi candidaţi după propria opţiune, în funcţie de limitele alese.
Un astfel de sistem ar modifica opţiunile preponderent clientelare ale partidelor şi ar determina candidatul să fie mai responsabil în faţa alegătorilor, susţin reprezentanţii EFOR. Astfel de sisteme au fost experimentate în mai multe state europene, între care Polonia, Suedia sau Olanda.
"În acelaşi context, trebuie redus numărul de parlamentari şi pragul electoral (la 2%). Parlamentul trebuie să rămână bicameral, varianta unicamerală nefiind o soluţie viabilă pentru România. Această dualitate oferă echilibru şi control reciproc între cele două Camere astfel evitându-se concentrarea puterii într-un singur for. Mai mult, acest sistem asigură dubla verificare a legislaţiei şi trecerea legilor prin mai multe filtre", conchid cei de la EFOR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro