Peste 200 de români s-au adunat în Piaţa Trocadero din Paris, mobilizaţi de manifestaţiile de amploare din ţară. Cu turnul Eiffel în fundal, ei au intonat imnul României şi au aprins lumânări în memoria victimelor de la clubul Colectiv, informeaza digi24.
În semn de solidaritate cu protestele din ţară au ieşit în stradă şi românii din Londra. "Corupţia ucide!" "Colectiv" sau "Diaspora e cu voi!" se putea citi pe bannerele celor peste 60 de oameni care au manifestat în apropierea ambsadei României în capitala britanică.
La aproximativ 600 de kilometri distanţă, în Luxemburg, alte zeci de români au demonstrat. Ei au păstrat un moment de reculegere şi au aprins lumânări în memoria victimelor de la clubul Colectiv.
Peste Ocean, aproximativ 20 de români au ieşit în stradă în metropola Chicago. Au vrut să le arate celor din ţară că susţin la rândul lor schimbarea clasei politice şi a mentalităţilor din România.